Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

În Moldova ar putea fi implementat un sistem modern de alarmă

13 noi. 2018,, 15:10   Societate
2498 2

Din păcate, în Republica Moldova nu există un sistem de înștiințare prin SMS a cetățenilor aflați în situațiile de risc.

Avem doar cîteva sirene care se află în diferite puncte geografice ale țării, care sînt testate periodic, dar sînt netrebuincioase în situații de risc. Oamenii nu vor cunoaște ce se întîmplă și ce să facă să se salveze.

În acest context, activistul civic, Rodion Gavriloi, a înaintat o Propunere către Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI și Serviciul tehnologiei informației și comunicațiilor din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii în care explică importanța creării unui astfel de sistem și în Republica Moldova. El spune că „Uneori Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are nevoia de a anunța populația unei regiuni sau a întregii țări despre diferite pericole. Sirenele sistemului automatizat de înștiințare centralizată nu permit transmiterea mesajului concret, doar un sunet care poate crește spaima fără rost, iar locuitorii nu înțeleg de ce iar se testează sistemul.”

De aceea, după cum crede Rodion Gavrilor acest serviciu/sistem de prevenire a cetățenilor poate fi creat foarte simplu prin implicarea a două instituții: „Inspectoratul General pentru Situații de Urgență împreună cu Ministerului Economiei și Infrastructurii și cu reprezentanții operatorilor de telefonie mobilă (Unite, Orange și Moldcell) vor crea un Regulament prin care operatorii vor fi obligați de a oferi Inspectoratului General pentru Situații de Urgență posibilitatea transmiterii mesajelor (SMS) despre diferite primejdii. Astfel Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va accesa o interfață web, va selecta regiunile care sînt necesare de a fi înștiințate și va scrie mesajul.”

Gavrilor mai adaugă că: „Mesajul SMS trimis din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență va fi primit foarte repede de către toată populația aflată în zona de risc și va putea acționa conform indicațiilor din mesajul sms.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?