Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

IGSU: Șapte ambulanțe au fost deblocate de printre nămeți

8 ian. 19:32   Societate
1933 0

Șapte ambulanțe au fost deblocate luni de printre nămeți, anunță Liliana Pușcașu, ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Referitor la situația în sectorul energetic, pe parcursul zilei, au existat șapte probleme de aprovizionare cu gaz, dar au fost remediate deja.

La Aeroportul Internațional Chișinău, au fost reținute șapte curse, iar 15 au fost anulate, notează Noi.md cu referire la realitatea.

La numărul 112 au parvenit pe parcursul zilei de luni 4470 de apeluri, dintre care mai mult de 1300 pentru Serviciul ambulanță, mai mult de 490 – polițiștilor, iar 83- salvatorilor și pompierilor.

„Pentru redresarea situației, lucrează 3746 de specialiști cu 1327 de unități de tehnică”, a precizat Liliana Pușcașu.


Printre cei implicați în gestionarea situației se numără efectivul Ministerului de Interne, drumarii, distribuitorii de energie electrică, dar și lucrătorii medicali. De către serviciile de urgență au fost efectuate 213 misiuni.

IGSU precizează că ninsorile se vor menține pe teritoriul Moldovei pînă în dimineața de 9 ianuarie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?