X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4063

Iachimovschi despre demisia care va arunca investigația "Frauda Bancară" cu mult timp în urmă

17 iun. 12:15   Societate
8013 0

Mariana Botezatu, unul dintre cei mai importanți procurori care se ocupa de dosarul „Frauda bancară”, și-a depus demisia, alături de alți nouă procurori anticorupție.

Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a făcut acest anunț într-o emisiune la Cinema 1, subliniind că plecarea acestora va afecta considerabil ancheta, transmite Noi.md

„Îmi pare rău că odată cu această procedură am pierdut unul dintre cei mai importanți procurori din grupul care se ocupă de frauda bancară și, probabil, că asta va arunca investigația cu mult timp în urmă. Nu se stopează investigația, dar vorbim despre un procuror foarte bine pregătit, în opinia mea, foarte profesionist și integru, care cunoștea foarte bine dosarul penal, cauza penală. Un procuror care a trimis în instanța de judecată episoade foarte importante; vorbim despre episodul ex-conducerii BNM, un episod în privința unui deputat, în privința unui ex-deputat. Avem de pierdut multe din cauza că acest procuror pleacă. Din explicațiile colegului, nu are încredere în acest proces și îl consideră ca fiind o loterie”, a precizat Octavian Iachimovschi.

Noi.md amintește, la data de 24 mai, Comisia de Evaluare a Procurorilor a inițiat evaluarea procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA). Lista procurorilor anticorupție care urmează a fi supuși evaluării a fost transmisă Comisiei de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Ulterior, 10 procurori de la Procuratura Anticorupție și-au depus cererile de demisie după ce au fost notificați despre inițierea procesului de evaluare externă.


În urma acestor demisii, în Procuratura Anticorupție rămîn 38 de procurori care trebuie să gestioneze aproximativ 700 de cauze penale, dintre care 200 sînt în faza de urmărire penală și 500 în instanță.

14
1
2
3
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?