X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4051

Guvernarea și opoziția extraparlamentară, cu opinii diferite după Adunarea „Moldova Europeană”

23 mai. 2023,, 09:45   Societate
2900 0

Adunarea „Moldova Europeană”a fost un evenimentistoric care a demonstrat dorința cetățenilor Republicii Moldova de a fi parte a familiei europene.

O spune secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel, potrivit căruia evenimentul de duminică reprezintă și un mesaj către comunitatea internațională privind sprijinul popular de care se bucură ideea eurointegrării. De cealaltă parte, președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, spune că dincolo de evenimentele simbolice, autoritățile Republicii Moldova trebuie să se axeze pe soluționarea problemelor reale ale cetățenilor și pe reforma justiției, notează IPN.

Potrivit datelor poliției, la Adunarea „Moldova Europeană” au participat între 75.000 și 80.000 de persoane. De asemenea, nu a fost înregistrat niciun incident și niciun caz de perturbare a ordinii publice. Reprezentanții guvernării spun că aceste date ale oamenilor legii vorbesc despre capacitatea extraordinară a cetățenilor Republicii Moldova de a se mobiliza pentru a susține viitorul european al țării.

„Au existat multe încercări ale Moscovei de a crea percepția că viitorul european nu este alegerea cetățenilor Republicii Moldova. S-a dorit crearea percepției că, în fața tuturor greutăților cu care se confruntă țara, noi nu vom reuși. Evenimentul vine să demonstreze că mai multă lume își dorește ca țara asta să reușească, mai multă lume vrea un viitor european, mai mulți oameni sînt gata să se unească în jurul ideii integrării europene decît în jurul destabilizării situației. Din acest motiv adunarea a fost una apolitică. Procesul de integrare europeană, la ultima sa etapă, presupune o validare printr-un referendum sau un alt mecanism democratic. Respectiv, pentru Uniunea Europeană nu doar opțiunea partidului de guvernare contează, este foarte important să arătăm și un suport popular”, a spus secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Președintele Platformei DA spune că frumusețea Adunării „Moldova Europeană” este umbrită de capacitatea redusă a guvernării de a reforma justiția, fapt menționat și în Raportul Grupului de state ale Consiliului Europei împotriva corupției (GRECO).

„A doua zi după acel eveniment frumos avem o palmă dată democrației și reformei justiției. E vorba de validarea alegerilor din Găgăuzia după toate scandalurile pe care tot autoritățile noastre le-au denunțat. Avem raportul GRECO, aici guvernarea nu mai poate da vina pe opoziție că ar critica în van. Raportul GRECO arată că pe mai multe capitole eșuăm, avem restanțe foarte grave. Asta înseamnă că trebuie să facem procesele mai transparent, pentru că sînt critici, inclusiv, la modul cum sînt votate legile în Parlament. Aș mai adăuga și modul în care au fost validate funcții de rang înalt în sistemul justiției”, a spus președintele Platformei DA, Dinu Plîngău.

La finalul Adunării „Moldova Europeană” a fost adoptată o rezoluție prin care cetățenii cer introducerea dezideratului integrării europene în Constituție, demararea negocierilor de aderare, condamnarea fermă a războiului inuman și ilegal din Ucraina, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

3
0
1
0
17

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?