X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Grosu a comentat cazul membrilor Ansamblului Joc care au dansat pentru Șor

11 iun. 07:05   Societate
5503 0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că artiștii, care riscă să fie demiși din Ansanlul Joc, ar fi trebuit să dea dovadă de mai mult discernămînt și mîndrie.

Declarația a fost făcută la o emisiune de la Radio Moldova. Acesta a criticat decizia unui grup de dansatori ai Ansamblului „Joc” de a dansa, la Sankt Petersburg, alături de oligarhul fugar Ilan Șor și reprezentanții partidelor afiliate acestuia.

„Acest ansamblu este emblemă, este istorie, și iată un gest de acesta… vorba aceea: poți să construiești numele, imaginea toată viața și este de ajuns un gest de acesta prostesc și ai șters cu buretele tot. Cred că trebuie mai mult discernămînt și mîndrie. Chiar să dansezi în fața unor bandiți, unor criminali?”, spune Igor Grosu.

Amintim că, dansatori din Ansamblul Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare (ANADP) „Joc”, colectiv emerit din Republica Moldova, au fost surprinși la Sankt Petersburg, dansînd hora alături de oligarhul fugar Ilan Șor și afiliații acestuia uniți în Blocul „Victorie”.

Ulterior, reprezentanta conducerii Ansamblului „Joc”, Maria Andriuță, a spus că dansatorii nu au anunțat despre plecarea la Sankt Petersburg și au plecat pe cont propriu.


Ministerul Culturii a demarat o anchetă internă pentru a stabili toate aspectele.

Fondat în 1945, ANADP „Joc” a montat peste 80 de dansuri și a susținut peste 7 800 de spectacole în fața a peste 18 milioane de spectatori. Din 1957, „Joc” a avut spectacole în peste 60 de țări, obținînd sute de premii și diplome. Ansamblul deține titlul de Colectiv Emerit al RSSM, fiind decorat și cu „Ordinul Republicii”.

22
5
0
2
46

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?