Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Fiecare al treilea moldovean încalcă măsurile de prevenire a răspîndirii noului coronavirus

8 apr. 2021,, 09:31   Societate
1857 0

Fiecare al treilea moldovean încalcă măsurile de prevenire a răspîndirii noului coronavirus, spun oamenii legii. Potrivit șefului adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Marin Maxian, în ultima săptămînă 824 de persoane au fost amendate pentru că nu purtau măști de protecţie, pentru că s-au întrunit ori s-au plimbat în parcuri în grupuri mai mari de trei persoane.

Din peste 70 de mii de unități comerciale verificate, în 278 au fost depistate încălcări.

”Ne arătau că asigură termometria cu un termometru cu mercur. Unii încearcă a prezenta acte că au suprafețe mai mari decît în realitate, ca să motiveze un număr mai mare de persoane prezente în interior.”, a afirmat şeful-adjunct al IGP, Marin Maxian.

Potrivit autorităților, în ultimele zile, stațiile PECO au fost luate cu asalt de clienţi mai ales pe timp de noapte, în condițiile în care localurile publice se închid la ora 20:00. La 63 de benzinării au fost depistate nereguli, iar 61 de clienţi s-au ales cu procese verbale pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice.

”Aflarea, staționarea pe stațiilor PECO este restricționată, nu procuri alimente și mergi la 10 metri și mănînci, ai procurat și mănînci în timp ce te deplasezi.”, a menționat şeful-adjunct al IGP, Marin Maxian.


Și unitățile de transport public au fost verificate. În urma controalelor au fost depistate doar cinci încălcări în cele peste o mie şapte sute de unităţi de transport. 12 pasageri s-au ales cu amenzi pentru că nu purtau măști de protecție.

IGP a mai anunțat că au fost verificate 1385 de lăcașe de cult, unde au fost depistate 15 încălcări ale normelor sanitare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?