Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fermierii muncesc de zor în sere. Pregătesc semințe și răsaduri

14 feb. 19:00   Societate
1411 0

Fermierii au început munca în sere. Semințele de roșii, ardei, varză şi vînătă sînt puse la încolţit, astfel încît pînă la sfîrşitul lui martie, răsadurile să fie plantate.

De cîteva zile, soţii Nicolae şi Olga Nicoară din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, au început muncă în solarul de lîngă casă. Ei sădesc seminţe de varză, vînătă şi ardei. Pentru a încălzi sera, care se întinde pe un ar, gospodarii folosesc un metru ster de lemne la fiecare trei zile.

„Pentru a o încălzi pînă la sfîrşitul sezonului, cît creştem răsadul tot, ne trebuie cel puţin 15 metri steri de lemne. Depinde de temperatură”, spune Nicolae Nicoară, legumicultor, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.

Familia Nicoară creşte răsad pentru propriile terenuri. Îşi vor scoate investiţiile abia la toamna, cînd vor vinde legumele.

„Noi de vînzare nu creştem pentru că sînt cheltuieli mari. Omul care vrea să cumpere un răsad, vrea să-l cumpere mai ieftin, dar sămînţa e scumpă. Răsadul trebuie să fie măcar cinci lei, ca să răscumperi toate cheltuielile şi de asta noi creştem doar pentru noi”, a precizat Olga Nicoară.


Într-o lună va începe sezonul de plantare, iar pe tarabele din pieţe au apărut în vînzare seminţe de roşii, castraveţi sau vînătă, acestea costă între cinci și 10 lei.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?