Arşiţa stiri: 151
Jocurile Olimpice stiri: 122
Transnistria stiri: 1454

Dosarul primarului de la Boldurești: Avocatul mamei copilului decedat crede că se tergiversează procesul

20 iun. 09:30   Societate
2771 0

Şedinţa de judecată în dosarul deschis pe numele primarului satului Boldureşti, raionul Nisporeni, învinuit că a accidentat mortal un copil de 14 ani și a fugit de la locul faptei, a fost din nou amînată.

Magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, au acceptat cererea avocatului lui Nicanor Ciochină pentru a face cunoştinţă cu dosarul penal. Apărarea familiei victimei crede că primarul încearcă să tergiverseze dosarul.

Primarul satului Boldureşti, raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, a fost escortat miercuri în faţa instanţei avînd cătuşe la mîini. Şi de această dată, a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor. Ieri urma să aibă loc şedinţa preliminară, însă procesul a fost amînat pentru începutul lunii august, notează Noi.md cu referire la tvrmoldobva.

Nici avocatul lui Ciochină nu a oferit un comentariu. A declarat că are nevoie de timp suplimentar pentru a face cunoştinţă cu dosarul penal. Este a doua oară în această săptămînă cînd vine cu o astfel de solicitare.

Avocatul mamei copilului decedat crede că se încearcă tergiversarea procesului.


"În opinia mea, este o tergiversare. Inculpatul şi-a angajat mai mulţi avocaţi care o parte se prezintă, o parte nu şi sîntem ferm convinşi că amînări o să mai urmeze", a menționat avocatul Dorin Podlisnic.

Şi procurorul de caz este de aceeaşi părere.

Amintim că primarul satului Boldureşti, Nicanor Ciochină, este bănuit că, în seara de 19 februarie curent, a accidentat mortal un copil de 14 ani şi a fugit de la faţa locului.

El a încercat să ascundă urmele accidentului și s-a eschivat de la urmărirea penală. Primarul riscă pînă la 7 ani de închisoare.

1
0
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?