X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Directorul Sputnik Moldova, ajuns la Moscova, ameninţă cu CtEDO

14 sep. 2023,, 07:45   Societate
3889 0

Directorul Sputnik Moldova, Vitalii Denisov, declarat indezirabil pe teritoriul țării noastre, a ajuns la Moscova.

Jurnalistul a declarat că ar putea ataca decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, menționînd că autoritățile de la Chișinău nu i-ar fi explicat natura acuzațiilor aduse înainte de a fi expulzat, scrie presa rusă.

„Mi-au dat două minute ca să-mi strîng lucrurile. Și cînd ieși în pantaloni scurți, strîngerea lucrurilor este dificilă, mai ales în două minute. Am reușit să mă îmbrac și atît. Am întrebat care anume a fost motivul. Ei au răspuns: doar ne-am prezentat”, susține Denisov.

Potrivit jurnalistului, cazul său poate fi cîștigat într-un tribunal internațional. Acesta nu a exclus posibilitatea de a ataca decizia Chișinăului la CtEDO, menționînd că Moldova a pierdut o mulțime de procese acolo.

„Acum este la modă ca un rus să depună o plîngere la CEDO, nu-i așa? În mare măsură, situația acolo este astfel încît poți obține despăgubiri de la Moldova”, a declarat Denisov.


Directorul Sputnik Moldova a sosit la aeroportul Domodedovo miercuri seara.

Directorul Sputnik Moldova, Vitalii Denisov, a fost declarat idezirabil și expulzat, ieri dimineață, din Republica Moldova. Jurnalistul a primit interdicție de intrare în țară pentru o perioadă de zece ani.

Într-un comentariu făcut în cadrul unui briefing de presă, purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că autoritățile au toleranță zero față de știrile false, iar directorul Sputnik Moldova este acuzat de propagandă, dezinformare și ingerințe în treburile interne ale statului.

17
0
0
3
14

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?