Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Detalii noi despre autobuzul PSRM incendiat la Ceadîr-Lunga

29 ian. 2019,, 12:40   Societate
2063 0

Pînă în prezent, au fost înaintate două versiuni privind cazul autobuzului incendiat într-o bază din orașul Ceadîr-Lunga. Ambele sînt legate de domeniul afacerilor și concurenței între anumiți actori care se ocupă cu transportarea călătorilor pe curse internaționale.

Declarațiile au fost făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, în cadrul unei conferințe de presă, dînd de înțeles că incidentul nu ar avea vreo conotație politică.

Potrivit șefului IGP, paznicul bazei de autobuze a fost cel care a alertat poliția prin serviciul 112 la ora 03:00, în noaptea de 26 ianuarie.

La fața locului, s-au deplasat specialiști din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP. În aceeași noapte, a fost pornită o cauză penală, fiind ridicate probe și, în special, secvențe video, în care a fost surprins momentul incendierii, a mai spus acesta

Actualmente, cazul este investigat întru stabilirea autorilor incendierii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?