Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Curtea Supremă de Justiție va decide astăzi soarta fugarului Ilan Șor

31 ian. 10:02   Societate
2590 0

Magistrații Curții Supreme de Justiție urmează să examineze astăzi, 31 ianuarie admisibilitatea recursului depus de avocații lui Ilan Șor, prin care aceștia au contestat decizia Curții de Apel Chișinău de condamnare a politicianului fugar la 15 ani de închisoare. Ședința este stabilită pentru ora 10:00 și urmează să se desfășoare fără participarea părților în dosar.

Potrivit informațiilor plasate pe site-ul Curții Supreme de Justiție(CSJ), solicitarea va fi examinată de completul numărul doi de judecători, din care fac parte președintele, Boris Talpă și magistrații Ghenadie Eremciuc și Anatol Țurcan

Amintim, admisibilitatea recursului urma să fie examinată de CSJ la mijlocul lunii noiembrie 2023, însă a fost amînată în legătură cu depunerea cererii de recuzare. Pe pagina instanței se menționează că cererea de recuzare a fost respinsă, iar ridicarea excepției de neconstituționalitate a fost refuzată.

Precizăm că prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2023, Ilan Șor a fost recunoscut vinovat de escrocherie și spălare de bani săvîrșită în proporții deosebit de mari de un grup criminal organizat. Totodată, instanța de apel l-a privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe termen de cinci ani, dar și a dispus încasarea de la politician a sumei de 5,2 miliarde de lei.

7
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?