Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cum a avut loc Forumul oamenilor de afaceri din R. Moldova și Belarus

6 sep. 2018,, 17:30   Societate
2813 0

La Chișinău s-a desfășurat astăzi Forumul oamenilor de afaceri din Republica Moldova și Belarus. La eveniment au participat reprezentanți a 25 de companii din domeniile agroalimentar, transport și logistică.

Sergiu Harea, președinte al Camerei de Comerț și Industrie a R. Moldova a declarat că asemenea acțiuni contribuie la impulsionarea comerțului dintre cele două state. Potrivit lui Harea, în anul 2017, volumul comerțului exterior al Moldovei cu Belarus a crescut cu circa 10 la sută.

Svetlana Katkova, reprezentant al Ambasadei Republicii Belarus la Chișinău, a afirmat că asemenea forumuri sînt foarte importante, întrucît ele permit agenților economici să se cunoască mai bine și să stabilească eventuale domenii de cooperare. Sursa citată a adăugat că în prezent, miza este pusă pe dezvoltarea unor proiecte mari în domenii precum comerț, construcția drumurilor și agricultură.

În cadrul Forumului au fost organizate și întrevederi bilaterale, care au oferit agenților economici din cele două state posibilitatea să stabilească relaţii de afaceri şi parteneriate.

În R. Moldova activează 91 de întreprinderi cu capital belarus. Potrivit Biroului Național de Statistică, volumul comerțului exterior al țării noastre cu R. Belarus, în anul 2017, a înregistrat 224,67 milioane de dolari. Belarus este în top 10 parteneri comerciali ai Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?