CSP a luat act de dosarele celor patru candidați înscriși în concurs, demarat la data de 15 aprilie 2024 prin Hotărârea nr.1-102/2024.
În urma evaluării, Consiliul a constatat că Ion Munteanu, Octavian Iachimovschi și Alexandru Cernei îndeplinesc condițiile de participare, în timp ce Grigore Vornicescu a fost exclus din concurs din cauza depunerii unui dosar incomplet și neîndeplinirii condițiilor necesare.Proba interviului are loc în cadrul unei ședințe speciale a CSP, începînd cu ora 09:00.
Noi.md amintește, concursul anterior pentru funcția de procuror general a fost anulat la cîteva zile după proba interviu și anunțarea cîștigătorului. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că membra CSP, Olesea Vîrlan, a acordat un punctaj nejustificat unuia dintre pretendenți. Din acest motiv concursul a fost anulat, iar la cîteva zile distanță Vîrlan și-a anunțat demisia.
Procuratura Anticorupție a confirmat faptul că fosta membră a CSP, Olesea Vîrlan, cea care l-a depunctat pe Ion Muntean în concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, a acționat în interesul procurorului Andrei Roșca. Acesta voia să se răzbune pe Ion Munteanu din cauza că nu l-a numit în funcția de adjunct al procurorului general.
Adăuga comentariu