X 
Arşiţa stiri: 175
Jocurile Olimpice stiri: 134
Transnistria stiri: 1455

Examinarea plîngerilor în privința unor procurori, stoptată temporar

17 iun. 10:45   Societate
2904 0

Activitatea Colegiului de disciplină şi etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) este pusă pe pauză, în lipsă de inspectori.

Din acest motiv, cele peste 300 de plîngeri şi cereri pe numele procurorilor nu pot fi încă examinate. Multe sînt restanţe de anul trecut. Potrivit preşedintelui CSP, Dumitru Obadă, colegiul ar putea fi funcţional în două săptămîni.

„Actualmente, numiţi sînt inspectorul şef şi doi inspectori în inspecţia procurorilor. Legea spune că această entitate devine funcţională din momentul în care avem patru inspectori. Concursurile anunţate au fost încheiate. Noi avem cinci candidaţi care au aplicat la aceste funcţii. sîntem în aşteptarea avizelor organelor specializate. Mă refer, în mod special de la Informare şi Securitate. sînt proceduri de control care durează”.

Preşedintele CSP mai susţine că, prioritar, vor fi examinate plîngerile din domeniul disciplinar, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.

Amintim că pe masa CSP a ajuns şi plîngerea în care judecătoarea Tatiana Răducanu, care a demisionat din Comisiile Pre-Vetting și Vetting, cere ca Veronica Dragalin, şefa Procuraturii Anticorupţie, să fie sancționată disciplinar.


Răducanu afirmă că i-au fost încălcate drepturile după ce Dragalin a dat publicităţii o scrisoare în care se invoca faptul că ea ar fi avut legături cu Veaceslav Platon, controversatul om de afaceri, dar şi cu fugarul Ilan Şor şi cu avocatul acestuia, iar pe numele magistratei ar fi pornit un dosar penal.

2
1
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав