X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Conflictul dintre Vlad Filat și fostul său avocat: la ce etapă este dosarul

27 noi. 2023,, 09:51   Societate
2855 0

Admiterea cererii de neconstituționalitate a determinat amînarea deliberării și pronunțării în disputa dintre ex-premierul, Vlad Filat, și fostul său apărător, Igor Popa. Astfel, examinarea dosarului va fi reluată peste cinci luni, și anume la sfîrșitul lunii martie a anului viitor.

Vlad Filat îl învinuiește pe Popa de defăimare și răspîndirea informațiilor mincinoase, după ce ultimul a declarat că ex-premierul ar fi complicele lui Vlad Plahotniuc în frauda bancară. Pentru aceste afirmaţii Filat solicită de la fostul său avocat prejudicii de 100.000 de lei.

În aprilie curent, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea fostului avocat al ex-premierului Vlad Filat de strămutare a cauzei în care este învinuit de defăimare. Magistrații s-au pronunțat pentru reluarea examinării în instanța de fond, acolo unde a fost repartizat inițial dosarul. Este vorba despre Judecătoria Chișinău, sediul Centru, notează Noi.md cu referire la anticoruptie.md.

Ulterior, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a considerat că cererea cu privire la strămutarea cauzei civile spre judecare către o altă instanţă de acelaşi grad este neîntemeiată și pasibilă respingerii.

Igor Popa a recunoscut că l-a denunțat pe Vlad Filat autorităților din Germania pentru spălare de bani. „Eu dețin licență de avocat german, iar legislația germană obligă avocații să denunțe dacă cunosc despre infracțiunle grave comise de clienții lor. Dacă nu denunțam, riscam să-mi pierd licența din Germania. La noi nu se face deosebire dintre secretul profesional, libertatea de exprimare și obligațiile avocatului”, a spus pentru anticoruptie.md Igor Popa.


În luna septembrie, 2022, Igor Popa a fost găsit vinovat de calomnierea fostului său client Vlad Filat. Asta, la un an distanță după ce a fost sancționat contravențional pentru calomniere. Avocatul a contestat decizia în instanța de judecată, iar magistrații, desi l-au găsit vinovat de calomnie, au încetat procesul contravențional pe motiv că a expirat termenul de prescripție. Ulterior, hotărîrea a fost menținută fără modificări și de judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău.

0
4
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?