X 
Arşiţa stiri: 189
Jocurile Olimpice stiri: 151
Transnistria stiri: 1458

Iurie Roșca. Ultimul cuvînt: "Este o persecuție penală motivată politic împotriva mea în calitate de jurnalist și politician"

25 iul. 14:30   Politică
3 ore in urma 1457 0

"Acest dosar penal mi-a fost fabricat din motive politice". Declarația îi aparține luiIurie Roșca, jurnalist, fost președinte al Partidului Popular Creștin Democrat, ex-vicepreședinte al Parlamentului și ex-viceprim-ministru. Acesta a publicat Ultimul cuvînt în privința cauzei penale, inițiată împotriva sa în anul 2017, notează Noi.md.

"Prin prezenta declar din capul locului că urmărirea penală inițiată sub fosta guvernare în 2017 și ajunsă la faza de încheiere la ora actuală este motivată politic și urmărește reducerea la tăcere a unui jurnalist și om politic indezirabil care critică dur guvernarea. Atitudinea mea față de puterea politică precedentă și actuală este de notorietate publică. În plus, partea apărării a prezentat în acest sens un demers care conținea linkurile mai multor zeci de articole de presă care dovedesc atitudinea mea critică față de puterea politică. Însă instanța de judecată a refuzat să primească acest document și să ia în considerație poziția apărării {...}", menționează Iurie Roșca.

Totodată, politicianul a amintit că a aflat despre faptul că are calitate de bănuit într-un dosar penal pe 28 februarie 2018, cînd a avut loc o percheziție la domiciliu, la care au participat circa douăzeci ce procurori și ofițeri de urmărire penală. Dosarul ar fi fost pornit în urma unui denunț.

"Acest domn pretindea într-un document oficial precum că mi-ar fi împrumutat o sumă de bani. Dacă el pretindea acest lucru, de ce n-a recurs la următorul pas, prevăzut de Codul Civil? Adică depunerea unei plîngeri în judecată {…}. Faptul că dosarul meu penal a fost pornit la 21 martie 2017, iar mie mi s-a comunicat despre existența lui cu o întîrziere de unsprezece luni și o săptămînă (mai exact la 28 februarie 2018) vădește în mod flagrant intenția organului de urmărire penală de a avea un pretext legal de a urmări un jurnalist și om politic aflat în conflict cu guvernarea de atunci {...}".

Iulian Rusanovschi, avocatul lui Iurie Roșca, a precizat anterior pentru Noi.md că în toată această perioadă, în cadrul cauzei penale nu a fost întreprinsă nicio acțiune de urmărire penală, fiind doar prelungită efectuarea acesteia.


"Dosarul a fost trimis în instanță cu o viteză uluitoare în anul 2018. Procurorii au refuzat audierea martorilor apărării, acordarea oricărui termen de prezentare a probelor, efectuarea expertizei suplimentare ș.a. Procuratura a refuzat toate cererile noastre și a trimis dosarul în instanță".

În privința denunțătorului, Iurie Roșca mai spune că este "un personaj obsedat de ideea unei îmbogățiri rapide și ilegale, prin orice mijloc și cu orice preț, inclusiv prin recurgerea la falsuri, tertipuri juridice și presiuni de natură penală". Cît despre probele anexate la dosar, Iurie Roșca precizează că acestea sînt, cel puțin, stranii.

"Nu mai puțin ciudate sînt și fotografiile anexate la dosar cu titlul de dovadă că am fost filat. Sînt zeci de imagini fără nici o legătură cu această cauză penală, în care sînt surprins cum merg cu fiica la dentist sau cu colegii să iau masa la prînz {...}".

"Acuzarea nu a adus nicio probă, care să confirme existența faptei infracționale, în afară de declarațiile acelui denunțător. Noi avem doi martori, dintre care doar unul a fost admis spre audiere, însă audierea celui de-al doilea martor, care poate confirma caracterul fabricat al dosarului, a fost respinsă {…}", a menționat și Iulian Rusanovschi.

De cealaltă parte, de Judecătoria Chișinău (sediu Buiucani), unde a ajuns dosarul, a menționat anterior într-un comunicat faptul că declarațiile avocatului "sînt lipsite de substrat factologic, constituie prezentarea nereală şi tendențioasă a informațiilor".

"Judecătorul este persoana investită constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii, este independent, imparțial și inamovibil și se supune numai legii. Judecătorul ia decizii în mod independent, imparțial și acționează fără nici un fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicțiilor nu poate aduce atingere independenței judiciare a judecătorilor, or imixtiunea în înfăptuirea justiției este interzisă, iar exercitarea de presiune asupra judecătorilor cu scopul de a împiedica judecarea completă şi obiectivă a cauzei sau de a influența emiterea hotărîri judiciare atrage răspundere contravențională sau penală conform legii.

Informația răspîndită nu corespunde realității. Acuzațiile împotriva judecătorului sînt nule și neavenite, or publicarea intenționată a acestora pe rețelele de socializare, prejudiciază imaginea Judecătoriei Chișinău, precum și știrbește din autoritatea întregului sistem judecătoresc al Republicii Moldova, la general".

Anterior, Iurie Roșca a publicat o Scrisoare deschisă, în care a menționat că "în prezent, se dorește condamnarea lui cu orice preț, pentru că este o persoană antisistem". La rîndul său, Iulian Rusanovschi spune că, în opinia sa, felul, în care a fost instrumentat acest dosar, denotă faptul că la mijloc ar fi vorba de anumite interese politice.

"Iurie Roșca a fost un critic vehement al puterii: și-n 2017, și-n 2018, și astăzi. Postările lui din rețelele sociale sînt cea mai bună probă în sensul acesta. Sîntem în perioadă preelectorală și Iurie Roșca este categoric o persoană incomodă pentru putere".

Ideea este susinută de însuși Iurie Roșca, care, în Ultimul său cuvînt a menționat în final următoarele: "Acest dosar penal mi-a fost fabricat din motive politice.Transmiterea ilegală a dosarului meu de la un magistrat la altul, precum și maniera abuzivă și ilegală în care am fost tratat pe parcursul desfășurării procesului, arată fără putință de tăgadă că este vorba despre o persecuție penală motivată politic împotriva mea în calitate de jurnalist și politician".

9
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав