X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Comunicarea pe viu este mai utilă și mai interesantă decît a sta pe rețelele de socializare

8 iun. 10:00   Societate
1963 0

Rețelele sociale au un rol pozitiv în informarea și comunicarea cu cetățenii, dar comunicarea pe viu este mult mai utilă și mai interesantă decît petrecerea timpului pe rețelele de socializare.

Această opinie despre rețelele de socializare a fost exprimată de persoane de diferite profesii intervievate de portalul Noi.md, care au vorbit despre cît de necesare și de neînlocuit sînt rețelele de socializare, așa cum se crede de obicei.

În special, antreprenorul Igor Grabovan a spus că rețelele sociale înseamnă, în primul rînd, informație, iar în al doilea rînd, comunicare.

Potrivit lui, nu putem să nu observăm că în ultimul timp rețelele de socializare au devenit mai puțin interesante pentru comunicare, absolut toate, cu excepția Telegram.

Igor Grabovan a recunoscut că mai folosește din obișnuință Viber. Dar pe WhatsApp puțini au rămas.

”Facebook în general este mizerie, nici nu vreau să vorbesc. Merg acolo foarte rar, căci acolo există grupul «Молдавский грибник», și mie îmi place să culeg ciuperci în timpul liber, acolo aflu dacă are rost să merg sau ba. Altceva nu citesc deloc!”, a menționat el.

Studentul Dumitru Sîrbu a atras atenția asupra faptului că încă cu cîțiva ani în urmă se credea că dacă tu nu ești pe rețelele de socializare, tu în general nu exiști. Trebuia să plasezi pe Instagram și Facebook rapoarte (în special imagini) despre călătoriile, petrecerile, întîlnirile tale cu prietenii etc.

Acum acest lucru este o rușine. Prostesc și neinteresant. Facebook acum e doar pentru pensionari. Eu am renunțat la aceste platforme, la fel ca și mulți dintre cunoscuții mei. Pot să vizionez niște videouri pe TikTok, dacă treeebuie să aflu ceva pentru studii, sau pentru ca să schimb două vorbe cu prietenii, utilizez Telegram. Dar, în general, am înțeles că cea mai bună comunicare este pe viu”, a spus el.


Jurnalista Iulia Semionova a remarcat că rețelele de socializare pentru ea înseamnă posibilitatea de a comunica cu prietenii, înseamnă cunoștințe noi, care ulterior se pot transforma în prietenii sincere. Posibilitatea de a găsi cunoscuții și prietenii din tinerețe, pe care îi pierdusem. Posibilitatea de a afla cum trăiesc colegii.

Potrivit ei, pînă la apariția Telegram – Facebook era o posibilitate bună de a afla ultimele noutăți. Mult timp jurnalista a folosit Facebook ca pe un instrument de lucru, însă în ultimul timp acolo e prea multă publicitate, total inutilă pentru ea. S-au schimbat setările și nu mai poți vedea publicațiile în feed-urile multor prieteni.

În plus, din anumite motive, Messenger a decis să instaleze un fel de protecție dublă cu criptare completă, deși nu i-am cerut asta, și multe dintre contactele mele, inclusiv cele de la serviciu, au fost blocate.

”Reiese că cineva îmi gestionează activitățile pe rețeaua de socializare fără știrea sau acordul meu. Va trebui să ne mutăm pe alte platforme”, a menționat Iulia Semionova.

Natalia Dembițcaia, inginer-tehnolog, a declarat că principalul lucru, pentru care are nevoie de rețelele sociale, este comunicarea.
E a recunoscut că nu intră foarte des pe rețelele de socializare.

”Dacă intru, nu pentru mult timp: m-am uitat, am întrebat și gata. Îmi place faptul că există multe varietăți diferite de rețele sociale. Dacă nu-ți place una, treceți la alta”, a spus Natalia Dembițcaia.

La rîndul său, pictorul Vadim Palamarciuc a menționat că rețelele de socializare nu au un rol important în viața sa.

”În special – informativ. Adică, intru acolo uneori pentru a afla o informație, mai ales cu caracter politic. Dar am o atitudine sceptică față de această informație, dat fiind că în prezent majoritatea rețelelor de socializare au devenit țintite, controlate, reglementate, și doar într-o singură direcție. Profesional, ca pictor, rețelele de socializare nu-mi oferă nimic. Da pentru comunicare o am doar pe soția mea”, a subliniat el.

3
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?