COVID-19 în MOLDOVA

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a desemnat cîștigătorii

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a desemnat cîștigătorii

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional, condusă de premierul Ion Chicu, s-a întrunit în ședință, în cadrul căreia au fost desemnați cîștigătorii Premiului Naţional 2020.

Membrii Comisiei au examinat dosarele a 34 de candidați participanți la concurs în domeniile știință, cultură, medicină și sport. Din numărul total al candidaților, 13 participanți au întrunit numărul necesar de voturi, fiind aleși cîștigătorii Premiului Național.

Cele mai multe premii, 6 la număr, vor fi acordate specialiștilor din sectorul medical, care au demonstrat exemple de competență în lupta cu virusul Covid-19. În domeniul culturii au fost desemnați 5 cîștigători și cîte 1 căștigător în domeniile știință și sport.


Anterior, Ion Chicu a venit cu inițiativa, ca în acest an să fie extins numărul de laureați ai Premiului Național în domeniul medical, întrucît criza pandemică a creat presiuni pe sistemul și cadrele medicale.

Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar lista cîştigătorilor Premiului Naţional urmează să fie aprobată în cadrul următoarei ședințe de Guvern. În funcție de evoluția situației epidemiologice, Comisia va lua o decizie privind modalitatea de organizare a Galei Premiului Național 2020.

Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load