X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cinci judecători, candidați la funcții în CSM, nu au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting

4 ian. 2023,, 12:04   Societate
2945 1

Comisia Pre-Vetting a finalizat procesul de evaluare în privința a cinci candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rîndul judecătorilor de carieră, și a transmis deciziile sale candidaților și instituției responsabile de organizarea concursului.

Hotărîrile îi vizează pe magistrații Iurie Bejenaru și Anatolie Țurcan, de la Curtea Supremă de Justiție, Vitalie Stratan, de la Judecătoria Chișinău, sediul central, Angela Bostan, de la Curtea de Apel Chișinău și Vladislav Holban, de la Judecătoria Chișinău, sediul central, care, potrivit Comisiei, nu corespund criteriilor de integritate și nu promovează evaluarea.

Membrii Comisiei și-au argumentat deciziile de nepromovare a evaluării prin constatarea unor dubii serioase cu privire la respectarea de către candidați a principiilor de integritate etică și financiară. Comisia a avut o poziție comună referitoare la patru judecători din cei cinci, și a votat în unanimitate. În cazul judecătoarei Angela Bostan, un membru al Comisiei a formulat o opinie separată, care a fost anexată la decizie.

Pînă în acest moment, Comisia Pre-Vetting a emis decizii în privința a 13 candidați la funcții în CSM, din rîndul judecătorilor, din cei 28 rămași în concurs. În consecință, 3 magistrați au promovat evaluarea Comisiei sub aspectul integrității, iar 10 au fost descalificați prin nepromovarea evaluării și nu mai pot participa la concursul de ocupare a funcției de membru în CSM.

1
1
1
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?