Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cetățenii, atenționați despre necesitatea raționalizării consumului de energie

26 oct. 2023,, 14:00   Societate
2404 0

În Republica Moldova, sectorul rezidențial este un mare consumator de energie, cu o rată de 45%.

Experții susțin că adoptarea unor obiceiuri simple, dar eficiente, poate contribui la reducerea consumului de energie, fără a renunța la confortul în casă.

În acest sens, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) a lansat campania de informare „Transformă consumul în economii durabile”, prin care atenționează cetățenii despre necesitatea raționalizării consumului de energie.

Adesea, consumatorii utilizează energie fără a se gîndi la cantitatea consumată sau la impactul asupra mediului, în timp ce conștientizarea propriului consum este primul pas în direcția economisirii energiei.

Cîțiva pași simpli ar ajuta consumatorii să micșoreze factura la energie. Astfel, cetățenii sunt îndemnați să stingă luminile și aparatele electrice cînd părăsesc încăperea, să înlocuiască becurile incandescente cu becuri LED, care au un consum mai mic și o durată de viață mai lungă, să utilizeze mașina de spălat doar cînd este plină pentru a economisi energie la încălzirea apei, să evite amplasarea frigiderului lîngă cuptor sau calorifer și să seteze temperatura corespunzător, de 3-5°C pentru frigider și -18°C pentru congelator, să scoată din priză aparatele electrice cînd acestea nu mai sunt folosite. Încărcătoarele lăsate în priză pot reprezenta pînă la 10% din factura de electricitate.


Un alt aspect la fel de important la care atrag atenția experții este izolația locuinței. Potrivit AEE, o locuință slab izolată pierde în mediu căldură din interior astfel: 35% prin pereți; 25% prin acoperiș; 15% prin podea; 25% prin uși și ferestre. Toate aceste pierderi se traduc prin risipă de energie și facturi mai mari cu 20-30% sau chiar mai mult.

Folosirea unui termostat la fel poate aduce pînă la 40% de economii pentru energie termică. Recomandarea pentru a consuma responsabil energie este să fie setat termostatul la o temperatură mai mică pe timpul nopții sau cînd nu este nimeni acasă. De exemplu, dacă termostatul setează centrala pe 18°C vreme de 10 ore în timpul zilei și 19°C în timpul nopții (8 ore), economisirea energiei va fi considerabil mai mare, ajungînd la o reducere de aproape 40% din consumul generat de o centrală care funcționează în continuu la o temperatură de 22°C.

Totodată, înlocuirea echipamentelor vechi cu unele mai eficiente din punct de vedere energetic poate reduce semnificativ consumul de energie electrică. Alegeți electrocasnicele cu cea mai înaltă clasă a etichetei energetice și folosiți-le cu moderație. Oprirea echipamentelor în mod corespunzător, atunci cînd nu sunt în uz, poate aduce economii semnificative pe termen lung.

Campania „Transformă consumul în economii durabile” este realizată de AEE în parteneriat cu Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, ÎCS „Premier Energy” SRL, SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, „Termoelectrica” SA, „CET Nord” SA și ÎS „Moldelectrica”.

2
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?