Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Ce s-a decis la ședința Guvernului referitor la fraudarea examenelor de șoferie

4 ian. 2020,, 10:01   Societate
3782 1

Un absolvent al școlilor auto din R. Moldova susține examenul practic de șoferie, pentru a-și primi permisul de conducere, în mediu de trei ori, arată datele prezentate astăzi de Agenția Servicii Publice (ASP) la ședința convocată de premierul Ion Chicu.

La Guvern au fost examinate problemele semnalate de cetățeni în procesul de susținere a examenelor de șoferie și acuzațiile de fraudare a examenelor de către instructori, cu scopul de a încuraja mita, transmite NOI.md cu referire la tv8.md.

Conducerea ASP a informat despre măsurile întreprinse menite să elimine acțiuni precum înregistrarea falsă la examene, care creează rînduri artificiale.

Încă o problemă semnalată este calitatea instruirilor oferită de școlile auto. Secretarul de Stat al Ministerului Economiei Iulian Postică a propus un mecanism de evaluare a competenței școlilor auto sub forma unui clasament, în fruntea căruia să fie plasate școlile ai căror absolvenți susțin cel mai bine probele de examinare.

Premierul Ion Chicu a dispus crearea unui grup de lucru care să examineze situația în școlile auto și oportunitățile de îmbunătățire a programului de operare aplicat în prezent de ASP, modalitatea de acreditare a școlilor auto și să propună un mod de evaluare a performanței conducătorilor centrelor de examinare.


Grupul de lucru va prezenta un plan de acțiuni pe toate dimensiunile, menit să simplifice procedurile și probele pentru obținerea permisului de conducere, fără să afecteze siguranța procesului, promite prim-ministrul.

În luna februarie, Ion Chicu va inspecta personal unele centre de examinare pentru a verifica progresele în îmbunătățirea procedurilor.

Ședința fost convocată după ce zeci de persoane s-ar fi plîns premierului că nu reușesc să susțină examenul practic de șoferie „nici din a zecea oară”, pentru că examinatorii fac tot posibilul ca aceștia să comită gafe, cu scopul de a-i determina pe viitorii șoferi să dea mită pentru obținerea permisului de conducere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?