COVID-19 în MOLDOVA

Care tururi excursionale prin Moldova preferă să procure cetățenii de la agențiile de turism

Care tururi excursionale prin Moldova preferă să procure cetățenii de la agențiile de turism

Mulți cetățeni ai Moldovei au început să călătorească activ prin țară.

Acest lucru a fost confirmat de către Fiodor Evstigneev, ghid la compania AzBuCa Tur.

„Toate locurile pustii altă dată acum sînt aglomerate”, susține Fiodor Evstigneev.

Potrivit lui, în ceea ce privește excursiile organizate de companiile de turism, în fond este vorba despre excursii pentru zilele de odihnă. Oamenii preferă odihna activă în natură, rafting, drumețiile (călătorii scurte prin locurile muntoase), parapantele, avioanele, baloanele cu aer… Pe acest segment se atestă o creștere incredibilă.


În același timp, spune interlocutorul, în organizarea programului de excursii (care include transportul, serviciile ghidului, vizitarea muzeelor, obiectele turistice) AzBuCa Tur înregistrează o scădere de 60 la sută. E de presupus că această situație este provocată de apariția unui mare număr de companii turistice pe piață.

„Are loc repartizarea turiștilor moldoveni între numeroase companii, și deoarece AzBuCa Tur oferă cele mai scumpe servicii, la noi vin foarte puțini oameni”, explică F.Evstigneev.

„Dacă anterior la noi un grup era format din 15 persoane, în prezent – doar din trei. Activează rentabil cei care concep tururile pentru grupuri de maxim 10 persoane, dar eu s-au deprins să adune 20-50 turiști. Și continuă să o facă. Mai nimeni nu respectă regulile”, a specificat ghiudul.

Potrivit lui, dacă amatorii odihnei active merg în excursii prin Moldova, cei care preferă odihna pasivă închiriază case private în localitățile rurale.

Fiodor Evstigneev a confirmat, că majoritatea pensiunilor au fost deja rezervate pînă la finele lunii octombrie, de aceea compania sa nici nu mai telefonează în speranța să găsească locuri libere pentru clienți.

Dar, a menționat interlocutorul, au început să vină cereri pentru serviciile ghidului din partea unor familii sau grupuri mici de prieteni.. Oamenii se unesc în grupuri mici și împreună cu ghidul călătoresc prin Moldova cu transportul propriu.

De menționat că pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.

Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load