Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Cadre didactice de la AMTAP și-au expus lucrările la Sala cu Orgă

30 apr. 2023,, 17:30   Societate
2923 0

În holul Sălii cu Orgă a fost vernisată zilele acestea o expoziție cu genericul ”Revelații” a artiștilor plastici, profesori ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Solicitată de agenție, Victoria Rocaciuc, critic de artă și artist plastic a menționat că expoziția cuprinde 45 de tablouri create în ulei, acril, acuarelă şi pastel de artiştii noştri consacrați, profesori ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. ”Mulți dintre participanți în mod plenar expun operele lor atît în țară, cît şi peste hotare, participă şi în diverse proiecte şi tabere de creație. Fiecare autor practică la un înalt nivel profesional diverse genuri şi domenii plastice, unii îşi dezvoltă cunoştințele profesionale şi în plan teoretic, reuşind să transmită aceste calități următoarelor generații de plasticieni şi teoreticieni ai artelor, pregătiți la AMTAP, a specificat Victoria Rocaciuc, transmite moldpres.md.

Lucrările prezentate sînt semnate de Oleg Dobrovolschi, Elena Frunze, Teodora Hubenco, Victoria Rocaciuc, Zina și Vasile Sitari, Vladimir Lozovanu, Iurie Lupu, Stanislav Babiuc, Angela Candu, Victor Crețu, Dmitri Șibaev, Oleg Buga și Petru Raiu.

Potrivit artistului plastic și profesorului Vladimir Lozovanu, șef al Catedrei discipline tehnico-teoretice în arte vizuale, aceasta este o expoziție anuală a cadrelor didactice de la catedra pe care o conduce și a celor de la departamentele Arte plastice și Artă decorativă. ”Tema este liberă. Este aici pictură de șevalet modernă, în care sînt abordate diverse stiluri, teme și limbaje plastice. În expoziție sînt portrete, peisaje, naturi statice, pictură abstractă și compoziții decorative. Lucrările prezentate constituie o amploare de lumină, culoare și formă”, a mai spus Vladimir Lozovanu.

În context, directorul Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu a afirmat că a devenit o tradiție ca instituția să ofere spațiu artiștilor consacrați, care prezintă cîte o expoziție în fiecare lună. ”Este o onoare pentru noi. Astfel, lucrările lor pot fi admirate și de către spectatori. Curatorul expozițiilor este artistul și profesorul Vasile Sitari”, a precizat Larisa Zubcu.


Expoziția va fi deschisă pînă la 25 mai.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?