Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Cabinetul de miniștri a alocat mijloace pentru asigurarea cu spațiu locativ a patru persoane

12 dec. 2019,, 10:31   Societate
2980 0

Autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea urmează să le fie alocate mijloace financiare în sumă de 246 de mii de lei pentru asigurarea cu spațiul locativ a patru persoane.

Potrivit unei hotărîri aprobate în cadrul ședinței de pe 11 decembrie, a Guvernului, banii urmează fie alocați de Ministerul Finanțelor din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2019, transmite NOI.md cu referire laipn.md.

Viceprim-ministrul, ministrul finanțelor Serghei Pușcuța, a menționat că proiectul este elaborat în contextul acordării unui sprijin din partea statului unor categorii de populație în vederea asigurării cu spațiu locativ.

Proiectul prevede alocarea mijloacelor financiare pentru patru beneficiari din trei raioane.

Printre beneficiari se numără un participant la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, dar și un participant la acțiunile de luptă din Afganistan.


Alți doi beneficiari sînt persoane a căror dizabilitate este în legătură cauzală cu catastrofa de la Cernobîl.

Guvernul a mai aprobat alocarea sumei de peste 327 de mii de lei autorităților publice locale pentru restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice.

Din suma totală, 218 mii de lei constituie suma necesară pentru plata persoanelor cărora le-a fost stabilită compensația respectivă în baza deciziei comisiei speciale din raioanele Briceni și Rîșcani. Restul banilor sînt pentru plata titlurilor executorii din raioanele Edineț și Dondușeni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?