X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

BCS vrea să înainteze o moțiune împotriva ministrului educației

28 dec. 2023,, 14:50   Societate
2376 0

Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor planifică să înainteze o moțiune simplă împotriva ministrului educației și cercetării, Dan Perciun.

Despre aceasta a anunțat deputatul socialist, Vlad Batrîncea, la ședința fracțiunii BCS, transmite IPN.

„Parlamentarii au fost unanimi în opinia că astfel de decizii precum lichidarea universităților, printre care Universitatea Agrară și de Sport, a spitalelor cu o istorie de zeci de ani, precum spitalul „Toma Ciorbă”, a internatelor specializate, a televiziunilor, încălcarea gravă a legislației la numirea conducătorilor unor instituții strategice din țară, cum ar fi Banca Națională a Moldovei etc. – nu pot fi tolerate”, se menționează într-un comunicat de presă al Partidului Socialiștilor.

În această ordine de idei, Vlad Batrîncea, președintele fracțiunii BCS, a punctat mai multe acțiuni pe care urmează să le întreprindă, inclusiv înaintarea moțiunii împotriva ministrului educației și cercetării, Dan Perciun.

Miercuri, Guvernul a aprobat proiectul care prevede fuzionarea Universității de Stat de Educație Fizică și Sport cu Universitatea de Stat din Moldova. Potrivit autorităților, în ultimii ani, numărul studenților la specializările sportive a scăzut constant, iar situația financiară a instituției a devenit precară. Ședința executivului a avut loc pe fonul unui protest împotriva fuzionării. Participanții la acțiune, printre care și membri ai Partidului Socialiștilor, au scandat: „Jos lichidatorii!”, „Perciun – ministrul degradării!”, „Luați mîinile de pe educație!”.

24
1
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?