Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Alaiba: Magazinele lui Șor din Aeroport vor fi închise

29 aug. 2023,, 07:08   Societate
4567 0

Magazinele lui Șor din Aeroport au zile numărate.

Declarația a fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Potrivit oficialului, în curînd acestea vor fi închise.

Alaiba: Magazinele lui Șor din Aeroport vor fi închise: Au zile numărateColaj: Știri.md

„Deși am anulat regimul duty-free, magazinele controlate de Șor în continuare activează în aeroport cu achitarea tuturor impozitelor și taxelor. Pentru moment. Vom elimina și această ultimă schemă de care beneficiază acest grup criminal”, a scris Dumitru Alaiba pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

După spusele lui Alaiba, în locul acestora va fi identificat în mod transparent un investitor credibil, „cu vastă experiență în domeniu, cu o imagine și reputație impecabilă”. Acest lucru va aduce transparență și eficiență în gestionarea magazinelor de pe Aeroport.


„AIC va anunța curînd o licitație pentru selectarea unui operator credibil în domeniul retail-ului, iar ca rezultat pasagerii să aibă parte de servicii de calitate. Una cîte una o să punem capăt tuturor schemelor corupte care au fost puse în practică de grupările corupte, inclusiv cele asociate cu Șor și altele. Iar cei care au profitat de pe urma corupției vor fi aduși în fața justiției. Toate „business-urile” lui Șor au același sfîrșit - se adeverește că mint oamenii, îi trag pe sfoară, le iau banii și dispar. Așa a făcut cu Banca de Economii, așa a făcut cu Air Moldova și multe altele. Nu o să așteptăm ca același lucru să se întîmple cu magazinele din aeroport”, a conchis ministrul Dumitru Alaiba.

11
0
0
2
25

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?