X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4011

Activistul Platformei DA reținut de serviciile speciale ucrainene: Mi s-a întins o cursă!

23 aug. 2018,, 16:01   Societate
2315 2

„Mi s-a întins o cursă!” Astfel a comentat reţinerea sa de ieri de către serviciile speciale ucrainene președintele Organizației Teritoriale din sectorul Rîșcani a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Ruslan Verbițchi.

Potrivit lui Verbiţchi, tot arsenalul de muniţii descoperit de vameşii ucraineni nu i-ar aparţine şi acestea i-ar fi fost puse de altcineva în maşină.

„Vameșii din Ucraina mi-au verificat mașina și în spatele caroseriei mi-au găsit 60 de cartușe. Este o chestie foarte penibilă. Mi s-a întins o cursă. Fiecărui activist dintre noi poate să i se întîmple una ca asta. Informația pe care am primit-o este că aceste cartușe mi-au fost puse din Chișinău. Cînd am plecat la mare pentru 10 zile, am lăsat mașina parcată într-o ogradă. Cartușele au fost găsite într-un loc greu accesibil, nu a fost simplu să fie instalate”, a declarat Ruslan Verbițchi prin intermediul unui live pe Facebook.

Incidentul a avut loc ieri, 22 august, la punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe, atunci cînd grănicerii din Ucraina au găsit în automobilul lui Verbiţchi mai multe cartușe calibrul 7,62 mm, care se utilizează pentru pistol-mitralieră „Kalashnikov”.

Potrivit Poliției de Frontieră, după trecerea tuturor formalităților de control la autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova, care l-au lăsat să treacă fără a depista anumite încălcări, bărbatul le-a prezentat actele sale de călătorie reprezentanților Serviciului Grăniceri ai Ucrainei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?