COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Academia de vară pentru bibliotecari se desfășoară în regim online

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează în perioada 28-30 iulie, în regim online, Academia de vară pentru bibliotecari. Ediția din acest an se desfășoară sub genericul „Lectura și universul tehnologiilor digitale”.

Acțiunea are ca scop crearea unei platforme de comunicare și dezvoltare profesională a bibliotecarilor prin transfer de cunoștințe, augmentarea conștiinței de apartenență profesională, schimb de bune practici și idei inovative. Prezent la evenimentul de inaugurare a lucrărilor Academiei de vară pentru bibliotecari, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a subliniat importanța formării continue a abilităților digitale în rîndul bibliotecarilor pentru a dezvolta competențe de creare de conținuturi online necesare promovării activității bibliotecilor.

„Pandemia virusului COVID-19 a evidențiat necesitatea digitalizării serviciilor bibliotecilor pentru a oferi posibilitatea utilizatorilor să acceseze ușor, rapid și în siguranță toate resursele necesare. Vă îndemn să folosiți la maxim această oportunitate oferită de Academia de vară pentru bibliotecari pentru a vă împărtăși bunele practici, a dezvolta noi parteneriate de colaborare și proiecte importante pentru bibliotecile publice”, a afirmat oficialul.

Pe parcursul celor trei zile, participanții la eveniment vor vorbi despre: rolul bibliotecarului în dezvoltarea inteligenței emoționale a utilizatorului prin lecturi poetice; incluziunea profesională prin incluziunea digitală; importanța lecturii în rafinarea și evoluția gîndirii în era virtuală și vor participa la ateliere de instruire privind crearea infograficelor, poveștilor în benzi desenate etc. Evenimentul poate fi vizualizat live pe pagina de Facebook a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load