Pe parcursul aceleiași perioade, au fost luați în custodie publică 9 străini dintre care: 2 din Guineea 3 din Turcia și câte unul din Nigeria, Armenia, Azerbaidjan și Palestina. Străinii sunt învinuiți că nu a părăsit teritoriului Republicii Moldova la expirarea termenului de aflare acordat. Aceștia dețineau o viză de tranzit care se eliberează la solicitarea străinului ce urmează să tranziteze teritoriul Republicii Moldova în scopul deplasării într-un stat terţ și care acordă dreptul de a se afla pe teritoriul ţării nu mai mult de 5 zile pentru un tranzit.
În prezent 17 străini se află în Centrul de plasament temporar al străinilor.
Îndepărtarea sub escortă a străinului presupune însoţirea acestuia de către personalul specializat al autorităţii competente pentru străini până la punctul de trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional ori pînă în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.
De menționat că Biroul migrație și azil a fost reorganizat în Inspectoratul General pentru Migrație.
Adăuga comentariu