Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Oficial! O fostă consilieră a Maiei Sandu este noul secretar general al Parlamentului

9 sep. 2021,, 09:14   Politică
2153 2

Tamara Gheorghița a fost numită în funcția de secretar general al Parlamentului. Speakerul Igor Grosu a semnat Ordinul privind numirea Tamarei Gheorghița în funcția de secretar general al Parlamentului din 09 septembrie 2021.

Noul secretar general este doctor în științe administrative și are o experiență de peste 20 de ani în managementul resurselor umane, evaluarea performanțelor și recrutarea angajaților. De asemenea, Tamara Gheorghița are peste 15 ani de experiență în reforma serviciului public, fiind implicată în elaborarea de politici pentru gestionarea resurselor umane.

Anterior, în anul 2019, Tamara Gheorghița a fost consiliera Prim-ministrului în domeniul administrației publice. De asemenea, ea a activat în cadrul Cancelariei de Stat, în calitate de șef de direcție, șef adjunct de direcție și consultant principal. În perioada 2015 – 2017, Tamara Gheorghița a fost lector universitar la Academia de Administrare Publică.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, secretarul general se numește în funcție de către Președintele Legislativului, cu consultarea prealabilă a Biroului permanent şi cu avizul Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?