Doi dintre candidații care au pierdut cursa electorală, Constantin Codreanu și Valeriu Munteanu și-au anunțat deja sprijinul pentru Andrei Năstase în turul II. Cei doi candidați unioniști și-au îndemnat simpatizanții să voteze pentru liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”.
Deocamdată, nu se știe unde vor migra cei circa 40 de mii de votanți ai Silviei Radu, care a ratat prezența în turul II.Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, consideră că mai întîi trebuie să cunoaștem cine-s alegătorii Silviei Radu, iar un răspuns trebuie să ofere „sociologii care au făcut sondaje înainte de turul întîi”.
„Dar se poate presupune că aceștia (votanții Silviei Radu n.r.) au ignorat mesajele lui Andrei Năstase, precum că în spatele ei s-ar afla Plahotniuc. Silvia Radu era apreciată pentru calitățile ei manageriale și acțiunile de la Primăria Chișinău. Se mai poate presupune că ei (alegătorii n.r.) sînt „neutri” din punct de vedere geopolitic, dar înclinați, totuși, mai mult spre stînga decît spre dreapta în preferințele politice și vor migra mai mult către Ceban în turul doi sau vor sta acasă”, crede Negru.
Înainte de primul tur au fost realizate mai multe sondaje de opinie, care îi anunțau pe Ion Ceban și Silvia Radu favoriții cursei și accederea acestora în turul II.
Adăuga comentariu