Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Țîrdea: Serghei Țurcan ar fi fost „atras” de partea Domnicăi Manole

27 apr. 2021,, 10:15   Politică
3619 10

Deputatul socialist, Bogdan Țîrdea crede că avocatul Boris Lupașcu, numit vineri în funcția de magistrat constituțional, a decis să se retragă astăzi „nu din proprie voință”.

Țîrdea afirmă că situația de la Curtea Constituțională este controlată de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, iar „schimbarea raportului de forțe în favoarea Domnicăi Manole l-au determinat pe Lupașcu să se retragă, înainte de pronunțarea deciziei în acest sens de către Înalta Curte”.

„Judecătorul Boris Lupașcu, căruia PSRM i-a deschis calea spre un mare viitor în cadrul Curții Constituționale, a decis să nu mai meargă nicăieri. Viitorul era frumos, dar, atunci cînd în receptor, la celălalt capăt al firului, auzi un glas cu un accent american, care îți descrie un alt posibil viitor, vrei nu vrei îți schimbi decizia.

Șeful american al Președinției moldovenești, Derek Hogan, cîștigă o nouă rundă în lupta cu Parlamentul moldovenesc”, a scris Bogdan Țîrdea, afirmînd că unul dintre magistrații CC, Serghei Țurcan ar fi fost „atras” de partea Domnicăi Manole, raportul de forțe din cadrul CC fiind la moment de 4 la 1.

Pe 23 aprilie 2021, Parlamentul a decis să modifice o Hotărîre din 2019, retrăgîndu-și astfel sprijinul pentru Domnica Manole, actuala președintă a Curții Constituționale. În locul acesteia a fost numit avocatul Boris Lupașcu.

Curtea Constituțională a suspendat cele două decizii, iar în acest clipe examineaza constituționalitatea acestora.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?