X 
Cutremure stiri: 503

Votul prin corespondență a fost votat de Parlament

21 mar. 19:56   Politică
3740 0

Cetățenii Republicii Moldova din SUA și Canada vor putea vota prin corespondență. Proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență, care prevede acest lucru, a fost adoptat în prima lectură cu votul a 56 de deputați PAS, în cadrul ședinței Parlamentului din 21 martie.

Deputații din opoziție, care au criticat inițiativa legislativă, au votat contra sau s-au abținut.

Proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență aparține unui grup de deputați din fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Potrivit unui comunicat publicat de Parlament, la elaborarea documentului au participat membri ai Comisiei Electorale Centrale și ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și experți în domeniu și reprezentanți ai instituției prezidențiale, care au fost delegați într-un grup de lucru și au analizat oportunitatea pilotării respectivului mecanism, transmite NM.

Documentul reglementează participarea la alegeri prin exercitarea votului prin corespondență, procedurile electorale specifice și atribuțiile organelor electorale. De menționat că procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală.

Inițiativa legislativă propune ca pilotarea votului prin corespondență să aibă loc în Statele Unite ale Americii și Canada. Astfel, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor de către biroul electoral al secției de votare, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.


La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului Republicii Moldova, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, liderul fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, a criticat proiectul votului prin corespondență în SUA și Canada, inițiat de PAS.

"Știți foarte bine că nu aveți dreptul să modificați Codul electoral în an electoral. Toate acestea vor duce la faptul că rezultatele alegerilor prezidențiale nu vor fi recunoscute", a conchis socialistul.

Amintim că Iurie Ciocan, fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), este de părerea că se impune aplicarea unui sistem informațional destul de sofisticat de autentificare la distanță a alegătorilor, ceea ce este un element crucial pentru votarea electronică. Dar se impune votarea prin poștă și pare a fi combinație nepotrivită între tehnologii informaționale avansate și un curier poștal care aduce plicuri la domiciliu. Scopurile declarate sună nobil, dar timpul rămas la dispoziție este infim mai mic decît timpul necesar pentru implementarea unui asemenea proiect. Acest fapt dă de bănuit ca va fi realizat la mîntuială, lipit din bucăți existente și cu riscuri majore la integritatea procesului electoral.

Riscurile de manipulare cresc înzecit, pornit de la faptul ca acest proiect se răsfrînge asupra unui număr limitat de alegători intr-o anumită zona geografica cu anumite preferințe electorale. Plus la toate "proiect-pilot", în primul rînd, înseamnă testare fără consecințe juridice. În cazul nostru, voturile vor fi intabulate cu putere de voință riverană. Personal, văd riscuri mai multe și grave decît presupusele avantaje", a precizat Iurie Ciocan pentru Noi.md

Totodată, Asociația Promo-LEX a emis o opinie cu privire la proiectul de Lege în care subliniază o serie de „îngrijorări și recomandări esențiale”.Promo-LEX dezaprobă modul în care are loc procesul de elaborare a cadrului legal privind implementarea/pilotarea votului prin corespondență, atrăgînd atenția la: „includerea întîrziată pe agenda publică a subiectului votului prin corespondență”; „transparență insuficientă în procesul de elaborare a proiectului de lege” și „lipsa eforturilor pentru asigurarea unui consens național pe subiectul implementării votului prin corespondență”.

Una dintre principalele preocupări este legată de universalitatea și egalitatea votului.

Totodată, redacția Noi.md și-a îndemnat cititorii să își exprime opinia asupra inițiativei de a introduce votul prin corespondență.

9
1
0
0
37

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав