Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Reglementarea conflictului transnistrean în centrul atenției întrevederilor vicepremierului cu oficialii europeni

20 iul. 2022,, 12:36   Politică
997 0

În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o serie de întrevederi la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), Directoratul General pentru Vecinătate și Extindere (DG NEAR) al Comisiei Europene. De asemenea, a participat la reuniunea Comitetului Politic și de Securitate al Consiliului UE (COPS).

În discuție cu Secretarul General SEAE Stefano Sannino a fost analizată detaliat situația în procesul de reglementare transnistreană și impactul războiului din Ucraina asupra acestuia. Vicepremierul Oleg Serebrian a remarcat importanța sporirii treptate a rolului UE în procesul de soluționare, atît în plan politic cît și din punct de vedere al expertizei europene pe dosare sectoriale de actualitate. Secretarul General Stefano Sannino a reiterat disponibilitatea UE de a contribui la consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața provocărilor, inclusiv prin sporirea cooperării în sfera securității și apărării. Adițional, Vicepremierul a discutat cu Michael Siebert, Directorul pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul SEAE, dinamica în formatele existente de negocieri și perspectiva acestora.

Creșterea rolului UE a fost discutată și cu Directorul pentru Vecinătatea estică din cadrul DG NEAR Lawrence Meredith. A fost apreciată contribuția adusă de-a lungul anilor de către EUBAM în sporirea securității la frontiera moldo-ucraineană, remarcîndu-se importanța alocării resurselor adiționale pentru întărirea capacităților autorităților naționale în gestionarea crizei refugiaților. Evaluînd pozitiv contribuția măsurilor de consolidare a încrederii sprijinite de UE, Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a subliniat necesitatea conectării mai substanțiale a acestora la procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

De asemenea, oficialul moldovean a participat la reuniunea Comitetului Politic și de Securitate al Consiliului UE (COPS) – organ responsabil de coordonarea subiectelor de politică externă și de securitate a Statelor Membre ale UE. Vicepremierul a informat despre principalele tendințe în procesul de reglementare, confirmînd atașamentul Republicii Moldova pentru reglementarea pașnică și cuprinzătoare a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Răspunzînd la multiple întrebări ale reprezentanților statelor membre ale UE, Vicepremierul Oleg Serebrian a remarcat că, în pofida riscurilor sporite, situația pe teren rămîne stabilă. A fost exprimată speranța că procesul de reglementare va putea fi dinamizat, UE urmînd să aibă un rol mai vizibil și influent. A fost remarcată și importanța monitorizării mai intense a derapajelor în domeniul drepturilor omului din regiunea transnistreană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?