X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Reacția deputatului PAS, Radu Marian, despre fermierii care protestează

23 noi. 2023,, 15:39   Politică
3358 0

Deputatul PAS, Radu Marian, a venit cu o reacție, după ce fermierii au blocat unele străzi și protestează. Fermierii susțîn că mulți dintre ei se află în prag de faliment, fiind presați de datorii.

Astfel au cerut Guvernului să impună un moratoriu la calcularea penalităților și executarea silită, solicitarea fiind însă respinsă.

„Nemulțumirile producătorilor de porumb și floarea soarelui, cei care protestează acum în piață, pot fi înțelese. Guvernul, în doi ani, a dublat suma subvențiilor în domeniul agricol și la ultima rectificare bugetară, a alocat încă 300 milioane pentru aceștia.

Dar Guvernul NU poate alocă toată suma alocată pentru dezvoltarea economică doar pentru porumb și floarea soareului. Agricultură mai înseamnă și zootehnie, fructe, produse alimentare, vinariile, nemaivorbind de celelalte domenii economice”, a scris Radu Marian pe rețelele de socializare, transmite protv.

În postarea să, deputatul PAS a mai spus că cultivatorii de porumb și floarea soarelui trebuie să înțeleagă că atunci cînd blochează drumurile, le blochează și pentru cei din IT, și pentru vinificatori, pentru producătorii de carne, mobilă, electronică, haine.


„Blocatul drumurilor are repercusiuni pentru întreagă economie, nemaivorbind de ceilalți cetățeni, sau servicii de urgență. Iar asta nu ajută pe nimeni,nici pe producătorii de porumb și floarea soarelui. Dreptul la protest este fundamental, dar protestul trebuie să se desfășoare civilizat”, a adăugat Radu Marian.

6
0
0
1
40

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?