Jocurile Olimpice stiri: 119
Transnistria stiri: 1453

Pe ce s-a plîns opoziția Comisiei de la Veneția

23 mai. 14:27   Politică
3261 2

Astăzi, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, împreună cu deputații BCS Grigore Novac și Constantin Starîș au avut o întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția, condusă de Claire Bazy-Malaurie, Președinta Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) care se află în Moldova pentru a participa la Congresul Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE), din 22-23 mai curent.

Vlad Batrîncea a salutat vizita oficialilor Comisiei de la Veneția în RM, menționînd necesitatea acută de a contracara practicile vicioase ale actualei guvernări în edificarea unui stat de drept autentic, cu asigurarea independenței instituțiilor justiției, Curții Constituționale, Procuraturii, Audiovizualului, CEC etc.

În acest sens, vicepreședintele Parlamentului s-a referit la amendarea de către majoritatea parlamentară PAS a legislației electorale într-un an electoral, ceea ce contravine Codului bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneția.

De asemenea, Vlad Bătrîncea a vorbit despre aprobarea și promulgarea, fără avizul Comisiei de la Veneția, a legii privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Deputatul a amintit că guvernarea a promis să țină cont de recomandarea Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept în luarea deciziei pe marginea acestui proiect. Vlad Bătrîncea a anunțat că fracțiunea BCS consideră această lege ilegală, inoportună și a contestat-o la Curtea Constituțională.

Vlad Bătrîncea a criticat guvernarea pentru ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în procesul de asigurare a independenței sistemului procuraturii. Potrivit deputatului, Parlamentul a schimbat componența Consiliului Suprem al Procurorilor prin decizii politice, l-a demis ilegal pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, pe marginea cărui fapt Moldova a fost condamnată la CEDO, iar timp de trei ani instituția este condusă de persoane ce îndeplinesc interimatul funcției și sînt numite de actuala guvernare.


Referindu-se la Legea privind serviciul de informații și securitate, precum și proiectul de lege privind contraspionajul și activitatea de informații, Grigore Novac a atenționat că prin adoptarea acestora SIS-ului i-au fost atribuite competențe nejustificate în timp ce un organ de verificare a activității SIS nu există.

Totodată, Novac a menționat că deși Comisia de la Veneția a salutat decizia autorităților moldovenești de a renunța la adoptarea legii privind limitarea influenței economice și politice, totuși Parlamentul a adoptat Legea de-oligarhizării, numind-o Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale – o lege politică, slab argumentată juridic.

Constatntin Starîș a vorbit despre Curtea Constituțională care este influențată politic fiind compusă din foști avocați ai partidului de la guvernare, despre Comisia Electorală Centrală, majoritatea membrilor căreia sînt reprezentanți ai PAS, despre interzicerea ilegală a partidelor politice prin care este încălcat dreptul a mii de alegători.

Deputatul s-a referit și la colapsul din sistemul justiției din Moldova din care masiv pleacă judecătorii din cauza reformelor negîndite ale guvernării PAS, scandalurilor și abuzurilor legate de această reformă.

În cadrul dialogului părțile au discutat, de asemenea despre încălcarea frecventă a drepturilor omului în RM, despre limitarea dreptului la libera exprimare, controlul politic mass-media, persecutarea opoziției.

În context, deputații din opoziție au atenționat asupra pericolelor legate de organizarea referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE, concomitent cu alegerile prezidențiale.
A fost exprimată opinia că acest plebiscit nu reprezintă un exercițiu democratic, dat fiind că este organizat cu încălcarea legislației naționale și internaționale și urmărește un singur scop – favorizarea candidatului puterii la prezidențiale, Maia Sandu, în obținerea unui nou mandat de președinte al țării.

Pe finalul discuțiilor, parlamentarii moldoveni și-au exprimat încrederea că experții Comisiei de la Veneția vor continua să ofere Republicii Moldova suportul său în acțiunile de ajustare a legislației naționale la standardele europene și

31
0
0
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?