X 
Cutremure stiri: 508

Comisia de la Veneția a avizat modificările privind implementarea parțială a votului prin corespondență

21 iun. 17:42   Politică
3230 0

Comisia de la Veneția a avizat pozitiv modificările legislative propuse de partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), adoptate de Parlament, privind implementarea parțială a votului prin corespondență la alegerile și referendumul din această toamnă.

Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, pe 21 iunie, transmite Moldova1.

Deputata PAS Veronica Roșca anunță că Comisia de la Veneția „a salutat propunerea autorităților Republicii Moldova de a introduce votul prin corespondență, întrucît numărul cetățenilor moldoveni cu drept de vot stabiliți peste hotare este mare, comparativ cu alte state, iar practica după care au votat în trecut a creat dificultăți”.

Potrivit parlamentarei, Comisia a remarcat faptul că „acoperirea teritorială limitată a votului-pilot este acceptabilă, deoarece se aplică unui singur scrutin” și anume referendumului și alegerilor prezidențiale din 20 octombrie 2024.


Totodată, Comisia de la Veneția recomandă ca, în cazul în care „votul-pilot va avea succes, să acorde votului prin corespondență un caracter permanent, astfel asigurîndu-i stabilitatea și certitudinea legală și să îl aplice tuturor țărilor în care votarea prin corespondență este sigură și de încredere, în baza deciziilor Comisiei Electorale Centrale”.

Potrivit sursei, în aviz se mai accentuează faptul că, deși amendamentele au fost adoptate cu mai puțin de cinci luni înainte de scrutin, acestea nu ar încălca principiul stabilității dreptului electoral, întrucît au o aplicabilitate teritorială restrînsă.

„Țin să menționez că votul prin corespondență este un instrument electoral așteptat demult de diaspora moldovenească și vine să aducă încă o opțiune de vot pentru cetățenii noștri de peste hotare în 6 țări unde acest sistem este deja folosit cu succes. Le mulțumesc deputaților din diasporă care au făcut posibilă introducerea acestui nou instrument de vot, și membrilor Comisiei juridice care s-au implicat de la bun început, au lucrat asiduu asupra proiectului de lege și ca într-un final să obținem un aviz pozitiv de la Comisia de la Veneția. Acum autoritatea electorală trebuie să se asigure că votul prin corespondență este implementat după toate standardele și că votul cetățenilor este sigur și protejat”, a scris Veronica Roșca pe rețelele de socializare.

Menționăm că Moldova va implementa pentru prima dată votul prin corespondență la alegerile din această toamnă. Proiectul va fi pilotat în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Modificările la Codul electoral care prevăd acest lucru au fost votate în lectură finală pe 26 aprilie de fracțiunea PAS din Parlament, pe fondul nemulțumirii și a criticilor opoziției.

Condițiile privind implementarea parțială a votului prin corespondență sînt lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare pînă la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior; experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri; siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale.

Votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care Republica Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.

Precizăm că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212 434 alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

3
0
0
0
20

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав