Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

PDM și-a amintit de independența judecătorilor

21 iun. 2019,, 13:22   Politică
3019 3

Experții din Moldova consideră ca fiind cumea cinismului declarațiile fostului ministru al justiției, vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, despre pretinsa presiune exercitată de public și de noile autorități asupra Curții Constituționale, care în această situație a fost "obligată să-și revizuiască deciziile", pe care, întreaga comunitate mondială le-a recunoscut ca fiind neîntemeiate.

"Președintele Igor Dodon și premierul Maia Sandu au cerut Curții Constituționale să-și revizuiască propriile decizii. Datorită acelei presiuni, Curtea a cedat. Respectiv, instanțele noastre nu au suficientă independență dacă decid sub presiunea din partea politicienilor", a spus acest" democrat" într-un interviu.

Analiștii spun că Vladimir Cebotari a devenit brusc un mare democrat, dar și un apărător al sistemului judiciar independent, uitînd că, sub presiunea politicienilor din guvernul anterior, instanțele din Republica Moldova au luat multe decizii controversate și nejustificate, îndeplinind un ordin politic. Și pentru aceasta este destul să ne amintim despre multe decizii ale Curții Constituționale, motivate politic, cu care PDM "și-a șters picioarele de Constituție": cazul profesorilor de la Liceului Orizont, cazul Țopilor, cazul lui Filat, cazul lui Șor, care demult trebuia să stea la închisoare (dar face politică) și multe altele.

Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova nu a vorbit nici despre faptul că, în componența actuală a Curții Constituționale, majoritatea absolută a judecătorilor sînt fie foști deputați ai Partidului Democrat, fie persoane afiliate acestuia.

El a uitat, de asemenea, și despre know-how-ul mondial al Curții Constituționale a Moldovei, care, sub conducerea guvernului anterior, a demis în mod repetat președinte din funcția sa atunci cînd acesta refuza să semneze deciziile luate de guvern sau de parlamentul controlat de Plahotniuc.
După cum a menționat anterior președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, Curtea Constituțională a țării a devenit un instrument al partidului de guvernămînt și au existat multe cazuri în care el lua decizii pe care nimeni nu le susținea, toată lumea înțelegea că aceste decizii erau ilegale și luate în interesul Partidului Democrat.


"Pentru cîteva minute împuternicirile președintelui erau preluate de președintele parlamentului, dacă eu nu semnam vreo lege. Nicăieri nu există o asemenea practică. Dar cînd președintele și parlamentul au fost numiți în instanță uzurpatori, nu putem uita de acest lucru. Din cauza acestor decizii, în Moldova s-ar fi putut fi vărsa sînge. De aceea, deși Curtea Constituțională și-a anulat deja toate deciziile, acest lucru nu este suficient - toți judecătorii ar trebui să demisioneze, iar reprezentanții parlamentului, ai guvernului și ai sistemului judiciar ar trebui să numească o nouă componență a curții. Și noi vom face acest lucru", a spus Președintele Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?