X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

La invitația lui Putin, Dodon ar putea merge la Moscova de 9 mai

22 aug. 2019,, 09:50   Politică
2540 2

Președintele Igor Dodon a fost invitat de omologul său rus, Vladimir Putin, să participe la acțiunile festive de 9 mai 2020, care vor avea loc la Moscova.

Invitația oficială i-a fost transmisă șefului statului de către ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, transmite Unimedia.

„În cadrul întrevederii, ambasadorul rus mi-a înmînat invitația oficială din partea Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, de a participa la acțiunile festive care vor avea loc la Moscova, la 9 mai 2020, cu prilejul marcării celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

În această ordine de idei, am discutat cu domnul Vasnețov programul vast de acțiuni dedicate marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism și, în special, evenimentele comemorative de la Complexul memorial „Capul de pod Șerpeni” și din Chișinău, organizate pe data de 24 august.

În cadrul acestor evenimente se preconizează participarea Ministrului apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu și a vicepreședintelui Consiliului Federației, Galina Karelova, care vor vizita țara noastră la invitația Președintelui RM”, a declarat Igor Dodon.


De menționat că anul trecut, 2018, Vladimir Putin a fost singur la parada de 9 mai din Piața Roșie. Purtătorul său de cuvînt, Dmitrii Peskov, a declarat pe atunci că în protocolul din acel an nu se prevăd vizite ale unor șefi de state sau de guverne.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?