Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Dodon, despre traseul procurorilor pînă la soție: "Locul înmînării citației se află lîngă Ministerul Justiției"

14 iun. 2022,, 10:46   Politică
3491 0

Fostul șef de stat, Igor Dodon, acuză procurorii de minciună, după ce avocații săi au stabilit traseul făcut ieri de procurori pentru a înmîna citația soției sale.

„Clubul de Șah unde „întîmplător”, pe drum spre domiciliul meu, procurorii au zărit-o pe soție și au înmînat citația, se afla în altă partea orașului”, a scris Dodon.

„Chiar și in astfel de elemente simple procedurale, procurorii controlați de guvernare, își permit sa mintă societatea și să încalce legea și bunul simț.

P.S. Apropo, locul înmînării citației, întîmplător sau nu, se află lîngă ministrul Justiției nu departe de Administrația prezidențială”, a adăugat acesta.

Nicolae Posturusu, avocatul lui Igor Dodon, a acuzat procurorii anticorupție de minciună. „Dacă în cazul perchezițiilor la domiciliu aceștia ne-au sugerat că pozele puteau fi făcute și răspîndite de către avocați, astăzi, ne-au uimit cu niște bîlbîieli geografice”, a scris acesta pe Facebook. Reacția vine după ce ieri PA a negat informația precum că soția lui Igor Dodon, Galina Dodon, ar fi fost oprită în trafic, pe drum, cînd mergea cu copiii la lecția de şah, pentru a i se înmîna citația ca să fie pusă sub învinuire.


Soția lui Igor Dodon, Galina Dodon, a primit citație de la Procuratură pentru a fi pusă sub învinuire. „Procurorii au oprit-o în trafic, pe drum, cînd mergea cu copiii la lecția de şah (probabil este filată non-stop)”, a scris Dodon, pe Facebook. „Este un caz fără precedent pentru Republica Moldova, cînd dorința de răfuială asupra oponentului politic o împinge pe Maia Sandu, președinte actual al țării, să-mi atace soția, copiii, mama, rudele apropiate”, a precizat fostul șef de stat.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a confirmat „citarea pentru data de 16 iunie, a soției lui Igor Dodon, Galina Dodon”.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?