Diacov, înainte de retragerea PDM: Ce ne așteaptă la capăt și cine va răspunde? (AUDIO)

Diacov, înainte de retragerea PDM: Ce ne așteaptă la capăt și cine va răspunde? (AUDIO)

O înregistrare cu discursul lui Dumitru Diacov la ultima ședință a Consiliului Național Politic al PD, înainte de retragerea PD, a fost difuzată aseară, la „60 de minute” de la Jurnal TV.


În înregistrare, președintele de onoare al PD vorbește despre riscul de a merge „pînă la capăt”, atenționîndu-și colegii că „lucruri neplăcute” s-ar putea întîmpla și nu se știe cine va răspunde.


Dumitru Diacov: „La noi așa apare obiceiul că atunci cînd noi ne adunăm aici în doi, trei, fiecare se străduie să demonstreze că el e doamne ferește ce patriot și așa mai departe. Și atunci logica lipsește, rațiunea lipsește și iată ajungem la situații de felul acesta. Sigur că noi am avut o posibilitate de a nu ajunge în situația aceasta. Eu am umblat trei luni de zile și discutam și încercam de toate și unii colegi spuneau „ce întreabă acesta?”.


Păcat, dar acum cînd noi am văzut că situația nu-i simplă, noi am vrut cît mai bine și noi am vrut să fim în cadrul Constituțional pentru că noi am vorbit de modificări în Constituție. Modificările sau interpretările Curții Constituționale au fost fel de fel, dar unele modificări care nouă nu ne-au plăcut, mie personal nu mi-a plăcut modificarea Constituție legate direct de alegerea președintelui și eu am ieșit public și am spus că asta este o mare tîmpenie.


Patru persoane schimbă constituția și așa mai departe. Ne-am oprit și am mers mai departe la confruntări. Ne-am oprit și am tăcut. Am spus, am regretat. Cine s-a folosit de modificarea asta din Constituție? Dodon și Maia Sandu. Ei în timpul acesta și-au făcut carieră politică și nu erau revoltați de decizia Curții Constituționale și nu o contestau. Pe asta o contestă. De ce? Din cauza că lor nu le este convenabil, dar necătînd la chestia asta noi trebuie să ne gîndim, iată ce înseamnă Partidul Democrat?


Partidul Democrat, eu am spus-o de fiecare dată, asta sînt mii de oameni în toată Republica Moldova. Noi ce să mergem pînă la capăt? Eu vreau să întreb, știe cineva din sala asta unde este capătul, ce ne așteaptă pe noi la capăt și cine trebuie să răspundă în caz de ceva? Că pînă la acest capăt poate să se întîmple lucruri neplăcute.


Ce noi nu știm, nu înțelegem? Dacă noi nu știm, putem întreba socialiștii ce înseamnă să aduci 125 de mii de oameni în piață și cît este de complicat să bagi prin ei vreo două sute și unul să arunce o petardă și altul să mai facă ceva și după asta cine răspunde? Cum n-ai da o să caute la noi vinovat. Aceștia nu vor să se ducă, aceștia se țin de putere, aceștia sînt gata nu știu ce...


Și cineva trebuie să răspundă. Eu presupun că nu oamenii de rînd din raioane și așa mai departe, dar cineva din conducerea partidului trebuie să răspundă. Din conducere o să mai fie cineva concret și atunci de ce noi trebuie să mergem la așa ceva? Noi trebuie să luăm o decizie care să ne ofere posibilitatea ca partidul să supraviețuiască”.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load