X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Deputat PAS: "La capitolul reformarea justiției nu sînt viziuni diferite în partid"

4 feb. 2023,, 11:15   Politică
2384 0

Societatea își dorește condamnarea imediată a persoanelor vizate în dosarele de mare rezonanță, dar acest lucru nu este posibil.

Pentru o justiție corectă este necesară respectarea tuturor procedurilor, în caz contrar, persoanele vizate cîștigă la CEDO, iar din bugetul de stat le sînt achitate prejudicii. Declarațiile aparțin deputatului PAS, Petru Frunze, potrivit căruia reforma justiției durează mai mult decît au anticipat guvernanții pentru că sistemul opune rezistență schimbărilor, notează IPN.

Deputatul PAS, Pentru Frunze, spune că guvernarea a venit la putere cu un puternic mesaj de reformare a justiției, însă acest proces este unul de durată. Potrivit parlamentarului, curățarea sistemului a început prin procedura de pre-vetting, care va genera un CSM și un CSP formate doar din persoane profesioniste și integre.

„O parte din societate consideră că ceea ce facem, facem corect. O altă parte consideră că trebuie să ne grăbim. Societatea își dorește ca persoanele care au avut activități infracționale să fie imediat condamnate. Dar acest lucru nu poate avea loc, justiția se face în baza unor probe și a unor proceduri legale. Dacă te grăbești, ulterior statul Republica Moldova poate fi condamnat la CEDO și trebuie să achite prejudicii. De asta, cînd e vorba de justiție mai bine lucrurile să aibă loc mai lent, dar să aibă o finalitate în interesul statului de drept. PAS are o viziune clară la capitolul reformarea justiției și aici nu există viziuni diferite în partid. Dar pe interiorul sistemului există o rezistență. Unii procurori, judecători, fac tot posibilul ca această guvernare să fie discreditată”, a spus Petru Frunze în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Deputatul spune că există progrese pe domeniul stopării fenomenului finanțării ilegale a partidelor politice, însă guvernarea așteaptă condamnări definitive și virarea banilor confiscați în bugetul de stat.


„La capitolul justiție mai sînt probleme, dar oricum se reformează, iar în ultima perioadă o să vedem că totuși justiția își face un pic lucrul pe partea de a identifica partidele care sînt finanțate din surse externe și am văzut că au fost chiar și confiscați bani oferiți ilegal pentru finanțarea unor partide politice și sperăm foarte mult că aceste cauze penale care au fost deschise să fie cu finalitate. Sperăm să avem condamnări și, bineînțeles, confiscarea acestor bani în folosul statului”, a mai spus deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate.

În luna noiembrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat că oamenii legii au ridicat peste 4 milioane de lei, bani depistați în timpul perchezițiilor în cauza penală privind finanțarea ilegală a partidului politic „Șor”

0
0
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?