X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cîte secții de votare vor fi deschise în Transnistria pentru alegerile prezidențiale din Rusia

11 mar. 17:11   Politică
2379 0

Pe 17 martie, în autoproclamata RMN vor fi deschise șase secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia.

Despre aceasta a relatat presa transnistreană, menționînd că decizia a fost luat ă de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova.

Astfel, cetățenii Federației Ruse din regiunea transnistreană vor putea vota la alegerile prezidențiale din Rusia din 17 martie 2024, între orele 8.00 și 20.00, la trei secții de votare în Tiraspol, precum și în Bender, Rîbnița și Grigoriopol, unde va fi deschisă cîte o secție de votare.

Pentru a vota, este necesar de prezentat un document care să ateste identitatea și deținerea cetățeniei ruse, în special:

  • buletin de identitate al Federației Ruse;
  • pașaport străin al Federației Ruse;
  • pașaport de cetățean al URSS, în cazul în care acest pașaport conține următoarele informații: mențiunea privind cetățenia FR (pe partea din față a pașaportului) sau există o anexă la pașaport care atestă cetățenia rusă, sau există o ștampilă de înregistrare la locul de reședință, care confirmă reședința permanentă pe teritoriul Federației Ruse începînd cu 6 februarie 1992;
  • certificat de intrare (întoarcere) în Federația Rusă.

De asemenea, cetățenii pot vota și cu un pașaport străin expirat.


De menționat că, anterior, autoritățile Moldovei s-au declarat împotriva deschiderii secțiilor de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile prezidențiale din Rusia.

Portalul Noi.md a solicitat un comentariu Biroului de Reintegrare al Republicii Moldova privind informația parvenită de la Tiraspol, dar deocamdată nu a primit nici un răspuns.

12
1
2
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?