Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cînd ar putea fi votată interzicerea membrilor partidului neconstituțional ȘOR la participarea alegerilor

29 iul. 2023,, 14:00   Politică
4196 0

Dacă luni, 31 iulie, nu este aprobat în lectura a doua proiectul de lege privind modificarea Codului Electoral astfel încît să li se interzică reprezentaților Șor participarea la scrutin, aceștia vor fi înregistrați în cursă. Atenționarea vine din partea secretarului general al Platformei DA, Liviu Vovc.

De cealaltă parte, deputatul PAS, Dorian Istratii, se arată convins că proiectul va fi aprobat în timp util pentru a împiedica participarea reprezentanților fostului partid Șor la scrutinul din 5 noiembrie.

Deputatul PAS, Dorian Istratii spune că proiectul ce vizează implementarea hotărîrii Curții Constituționale (CC) privind declararea neconstituționalității partidului ȘOR ar putea fi aprobat în lectura a doua luni, în timpul ultimei ședințe plenare din această sesiune.

„A fost înregistrat un proiect care prevede că pe parcursul următorilor trei ani cei care au fost aleși pe listele partidului ȘOR sau au deținut funcții de demnitate publică nu vor putea participa la alegeri, transmite Noi.md cu referire la stiri.md.

E vorba de implementarea hotărîrii CC. Luni, avem o agenda destul de încărcată, dar în afară de agenda deja stabilită, pe parcursul ședinței mai pot fi propuse proiecte. Dacă colegii din comisia juridică au reușit să examineze acest proiect și să-i dea aviz pentru a fi votat în plen, înseamnă că luni va fi gata de inclus în ordinea de zi”, a spus Dorian Istratii.


Potrivit proiectului de lege privind completarea Codului Electoral nu pot fi alese pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărîrii CC privind declararea neconstituționalității unui partid politic, persoanele care la acel moment erau membri ai organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional.

6
0
0
1
16

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?