Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Candidatul la funcţia de primar al Chişinăuui, Vasile Costiuc, este cercetat penal

28 sep. 2023,, 21:51   Politică
4684 0

Candidatul la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Vasile Costiuc, este cercetat penal după ce a luat la pumni agentul de pază al unui hotel din oraş. Imaginile cu incidentul violent au apărut în spaţiul public. În urma loviturilor, angajatul s-ar fi ales cu o comoţie cerebrală. Vă avertizăm că urmează imagini ce vă pot afecta emoţional.

„Din imaginile publicate de Jurnal TV se vede cum preşedintele Partidului "Democraţia Acasă", Vasile Costiuc, încearcă să-şi parcheze maşina în faţa unui hotel din Chişinău. Între timp, de el se apropie un agent de pază, pe care însă Costiuc îl tamponează cu automobilul, apoi coboară şi îl ia la pumni.”

Incidentul s-ar fi întîmplat acum două luni, dar înregistrarea a apărut abia astăzi. Solicitat pentru un comentariu, preşedintele Partidului "Democraţia Acasă" a declarat că regretă cele întîmplate, transmite tvrmoldova.

VASILE COSTIUC preşedinte, Partidul "Democraţia Acasă": „ Vizavi de acest restaurant de lux este oficiul nostru şi eu au rezervat mai multe locuri de parcare ilegal. Am coborît am luat indicatorul parcare rezervat şi acesta a sărit la bătaie. Eu i-am dat doi pumni şi am parcat maşina. Eu am recunoscut că nu este corect şi în general bătaia nu rezolvă nimic numai că el a instistat să îi dau bani pentru a nu publica imaginile şi am considerat un şantaj şi după două luni ăsta le trimite anonim la presă.”

Contactat de TVR MOLDOVA, ofiţerul de presă al Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău ne-a confirmat că oamenii legii au fost sesizaţi despre acest caz, fără a ne oferi alte detalii.


REACŢIA POLIŢIEI: „Cazul a fost înregistrat, iar în prezent desfăşurăm acţiuni procesual penale. Cazul este în gestiunea Procuraturii.”

Potrivit sursei citate, în urma incidentului, agentul de pază ar fi suferit o comoţie cerebrală.

Vasile Costiuc a fost înregistrat recent în cursa electorală pentru șefia municipiului Chişinău. În prezent, el are statut de învinuit în dosarul Primăriei Durlești privind înstrăinarea frauduloasă a unor terenuri.

9
2
2
0
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?