X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Informație importantă pentru moldovenii care se întorc din Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan

4 mar. 2022,, 15:50   Societate
7638 0

În contextul prelungirii închiderii spațiului aerian al Republicii Moldova pe toată perioada stării de urgență pînă pe 25 aprilie 2022, MAEIE informează cetățenii care se află pe teritoriul Federației Ruse, Republicii Kazahstan, Republicii Kîrgîze și Tadjikistanului să-și programeze zborurile prin statele care au spațiul aerian accesibil.

Se recomandă rutele aeriene încă disponibile, cu escale în Istanbul, Belgrad, Varșovia, Budapesta, Dubai, etc. – cu destinația Iași sau București, cu ulterioara călătorie pe cale terestră spre Republica Moldova.

Alternativ, cetățenii pot ajunge în Republica Moldova cu autocarele care efectuează curse din Federația Rusă prin țările europene, prin ocolirea teritoriului Ucrainei.

De asemenea, MAEIE îndeamnă cetățenii țării noastre să nu întreprindă călătorii neesențiale în Federația Rusă și să verifice cu regularitate informațiile difuzate pe pagina ministerului și a ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Informații suplimentare pot fi consultate la responsabilii de la Secția consulară a ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă:


strada Rojdestvenka, 7, 107031, Moscova
Tel.: tel:+ 7 (495) 790 75 46

E-mail: consul.moscova@mfa.gov.md

Totodată, Centrul de apel al MAEIE poate fi contactat la numărul de telefon tel:0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numerele tel:+373 22 23 20 02; tel:+373 22 20 10 47; tel:+373 78 220 041 (inclusiv din străinătate) sau email: call.center@mfa.gov.md.

1
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?