Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Ministerul Educației reacționează, după ce învățătorii ar fi fost obligați să meargă la concert

14 iun. 2022,, 19:14   Societate
3760 0

Ministerul Educației spune că orice încercare de a obliga profesorii și elevii să se prezinte la evenimente cultural-distractive în timpul lor liber este ilegală. Reacția vine după declarațiile făcute de către deputata PAS, Angela Munteanu-Pojoga și vicepreședinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, cu privire la dispoziția emisă de Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău prin care se solicită prezenta obligatorie a unor cadre și elevi la un eveniment organizat de Primărie.

„În legătură cu informațiile prezentate astăzi, 14 iunie 2022, în cadrul conferinței de presă de către deputata PAS, Angela Munteanu-Pojoga și vicepreședinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, cu privire la dispoziția emisă de Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, prin care se „solicită prezența obligatorie a directorilor instituțiilor de învățămînt secundar, ciclul I și II, însoțiți de elevii claselor absolvente și diriginții de clasă a acestora” la un eveniment organizat de primăria capitalei, Ministerul Educației și Cercetării precizează că elevii, dar și angajații instituțiilor de învățămînt nu pot fi obligați în niciun mod să participe, în afara orelor de program, la activități, inclusiv la cele recreative.

Orice încercare de obligare a acestora, sub diferite pretexte, să se prezinte la evenimente cultural-distractive în timpul lor liber este ilegală”, se arată în nota emisă de minister.

Șeful Direcției educație generală, Andrei Pavaloi, ar fi semnat un demers, prin care obligă toți directorii instituțiilor de învățămînt secundar, dar și profesorii și elevii claselor absolvente să se prezinte obligatoriu la un concert într-un parc din capitală. Informația a fost făcută publică de deputata PAS Angela Munteanu-Pojoga, care susține că astfel de acțiuni sînt ilegale și că va sesiza Procuratura în acest sens. De cealaltă parte, Andrei Pavaloi a declarat că un asemenea demers există, dar că activitatea este una legală, iar directorii de școli vor trebui „să asigure viața și securitatea elevilor care vor participa la eveniment”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?