Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Sfaturile poliţiştilor pentru iubitorii mişcării pe două roţi

11 apr. 2018,, 16:33   Societate
3306 0

Odată cu încălzirea vremii, iubitorii mișcării pe două roți sînt tot mai prezenți în trafic. Tocmai din acest motiv poliţiştii vin cu o serie de recomandări pentru aceştia.

Bicicliştilor li se recomandă:

în condiții de vizibilitate slabă să poarte vestă reflectorizantă;

să nu traverseze carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni;

la schimbarea direcției de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, să se asigure că din faţă şi din spate nu se apropie niciun autovehicul;


atunci când circulă cu bicicleta, să nu se ţină de vehicule aflate în mers;

să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloană câte unul;

înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, să reducă viteza, să se asigure temeinic şi să acorde prioritate de trecere celor în drept!

Pentru motocicliști:

să utilizeze casca de protecție;

să păstreze contactul vizual – să nu presupună că vă văd ceilalţi. Să încerce întotdeauna să aibă contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să le intersecteze traiectoria;

să poarte îmbrăcăminte de protecție pentru motocicliști;

să păstreze întotdeauna farul aprins și să ruleze în poziția de unde șoferii îi pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare;

să fie pregătiți pentru condiții nefavorabile la drum – carosabil umed, nisip, pietriș, gropi și alte pericole rutiere de suprafață care îi pot afecta grav aderența generînd accidente;

să abordeze curbele cu viteză moderată, fără a le “tăia”.

să fie vizibili– să poarte haine strălucitoare, reflectorizante.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?