Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Dodon a cerut Turciei sprijinirea programului privind construcția complexelor sportive

16 ian. 2020,, 18:31   Societate
2969 0

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a solicitat partenerilor turci să examineze și posibilitatea de a sprijini implementarea programului prezidențial privind construcția complexelor sportive în localitățile rurale ale țării noastre.

Acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii pe care șeful statului moldovenesc a avut-o cu doamna Selda Özdenoğlu, Coordonator al Agenției Turcești de Colaborare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova.

În cursul dialogului părțile au discutat aspecte ale colaborării bilaterale. Președintele Moldovei a exprimat gratitudine părții turcești pentru asistența financiară şi tehnică acordată Republicii Moldova prin intermediul Agenţiei Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA), care pe parcursul ultimilor ani a alocat circa 40 mln. dolari SUA pentru implementarea mai multor proiecte în țara noastră. Totodată, el a apreciat înalt vizita pe care recent a întreprins-o la Ankara și înțelegerile la care s-a ajuns în cadrul acesteia.

În context părțile au discutat prioritățile pentru anul curent. Deja sînt lansate mai multe inițiative de colaborare în domeniul social, al sănătății, educației, afacerilor interne etc.

Igor Dodon a solicitat partenerilor turci să examineze și posibilitatea de a sprijini implementarea programului prezidențial privind construcția complexelor sportive în localitățile rurale ale țării noastre.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?