Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Diaspora propune crearea unui Fond pentru dezvoltarea economică și socială a Moldovei

18 iun. 2018,, 14:51   Societate
2536 1

Comunitatea moldovenilor din Marea Britanie propune crearea unui Fond pentru dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova cu atragerea fondurilor diasporei și altor investitori, relatează Noi.md.

Aceasta și alte propuneri au fost înaintate de reprezentanții comunității moldovenilor din Marea Britanie în cadrul întrevederii de ieri seara, la Londra, cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, aflat într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în perioada 17 – 20 iunie curent.

În opinia membrilor diasporei, prin intermediul unui asemenea Fond, care ar fi monitorizat de membrii comunităților din afara țării, va fi creat un mecanism eficient de implementare a diferitor proiecte investiționale, gestionare a fondurilor, precum și implicare activă a conaționalilor în procesele social-economice din țară. Drept exemplu a fost prezentată activitatea organizației britanice de caritate MAD-Aid, constituită și condusă de conaționala noastră Victoria Dunford, stabilită de cîțiva ani în Marea Britanie, care contribuie la ameliorarea standardelor de îngrijire medicală și a calităţii vieţii pentru persoane cu dezabilități fizice care locuiesc în zona rurală a Republicii Moldova, precum şi la ameliorarea condiţiilor de instruire a copiilor cu dezabilități.

Ministrul Ulianovschi a susținut ideea conaționalilor, înaintînd propunerea ca această inițiativă, precum și multe altele, care vizează implicarea diasporei în viața Republicii Moldova, să fie discutată în cadrul „Zilelor Diasporei”, care se vor desfășura în perioada 17-19 august, la Chișinău, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?